Cadrul legal
Organizarea referendumului a fost stabilită prin Legea privind Referendumul pentru UE din 2015 (European Union Referendum Act 2015), actul normativ precizând că pot vota cetăţenii celor patru ţări componente ale Regatului (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord), precum şi cetăţenii Commonwealth-ului care au reşedinţa în Regatul Unit şi Gibraltar, potrivit site-ului bbc.com. Cetăţenii altor ţări din UE rezidenţi în Marea Britanie nu au însă dreptul de a participa la acest referendum.
În Legea din 2015 se menţionează că ziua organizării consultării nu trebuie să fie mai îndepărtată de 31 decembrie 2017, astfel încât Parlamentul britanic a decis, în februarie 2016, ca data să fie 23 iunie 2016.
Întrebarea la care cetăţenii Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord sunt chemaţi să răspundă este ‘Ar trebui Regatul Unit al Marii Britanii să rămână membru al UE sau ar trebui să părăsească Uniunea?’ şi este formulată tot în European Union Referendum Act 2015, publicat pe site-ul legislation.gov.uk. Propunerea privind întrebarea a fost făcută de guvern şi aprobată de Comisia electorală din Regatul Unit.
Referendumul din 23 iunie este unul de tip pre-legislativ, adică se desfăşoară înainte de adoptarea deciziei cu privire la tema care face obiectul referendumului, şi nu are forţă juridică obligatorie. Astfel, autorităţile de la Londra nu sunt obligate să ia în calcul rezultatele consultării populare din 23 iunie 2016.
Presa britanică a lansat întrebarea dacă va avea loc un al doilea referendum, în cazul în care rezultatul referendumului va fi 50% pentru ieşire şi 50% pentru rămânerea în UE. Site-ul telegraph.co.uk scria, la 15 iunie 2016, că legislaţia electorală britanică nu conţine nicio prevedere cu privire la ce se întâmplă în situaţie de egalitate.
‘Sunt absolut convins că un referendum este un referendum. Se întâmplă o dată la o generaţie şi avem ocazia o dată în viaţă să votăm la un astfel de referendum şi rezultatul va conta în decizia finală. Dacă votăm să rămânem, rămânem şi asta este. Dacă votăm să ieşim, votăm să ieşim, asta este. Nu putem avea ‘neverendums’, avem ‘referendums”, a precizat premierul David Cameron, la 17 mai 2016, citat de uk.reuters.com.
La rândul său, liderul UKIP (Partidul pentru independenţa Regatului Unit), Nigel Farage, a declarat că, ‘dacă rezultatul este unul apropiat, de genul 52% pentru exit vs. 48% împotriva ieşirii, dezbaterea ar fi o afacere neterminată’, potrivit uk.reuters.com.
În ceea ce priveşte posibilitatea de retragere a unui stat membru din Uniune, această procedură a fost pentru prima dată prevăzută în Tratatul de la Lisabona, art. 49A al actului arătând că ‘orice stat membru al UE poate decide să se retragă din Uniune, în acord cu propriile prevederi constituţionale’. Tratatul de la Lisabona mai menţionează că statul membru care are intenţia de a părăsi construcţia europeană, trebuie să notifice Consiliul European, urmând apoi negocieri între statul membru şi instituţia europeană, în vederea încheierii unui acord între cele două părţi, în care să fie trasată viitoarea colaborare cu UE.
Poziţii pro-Brexit şi anti-Brexit pe scena politică britanică
Referendumul pentru rămânerea sau părăsirea de către Regatul Unit a UE a divizat scena politică britanică, dar şi opinia publică din această ţară.
Punctul de vedere oficial al guvernului este de susţinere a rămânerii în UE. Premierul conservator David Cameron a declarat, la 20 februarie 2016: ‘Voi merge în Parlament şi voi propune ca poporul să decidă viitorul ţării noastre în Uniunea Europeană printr-un referendum ce va fi organizat joi, 23 iunie. Poziţia Guvernului este să recomande rămânerea Marii Britanii într-o Uniune Europeană reformată’. Nu toţi membrii din Guvernul condus de Cameron sunt însă pentru rămânerea ţării în Uniune. Şase membri ai actualului cabinet (Iain Duncan Smith, John Whittingdale, Chris Grayling, Theresa Villiers, Priti Patel şi Michael Gove) au anunţat, la 20 februarie 2016, că susţin ieşirea Marii Britanii din UE, potrivit ‘The Guardian’.
În ceea ce priveşte poziţia partidelor politice parlamentare, laburiştii (Labour Party), verzii (Green Party), liberal-democraţii (Liberal Democrats), Partidul Naţional Scoţian (SNP) sunt pentru rămânerea Regatului Unit în Uniune, în timp ce Partidul pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP) este pentru părăsirea UE. De altfel, UKIP, partid autodefinit libertarian, dar considerat populist de către specialişti, a fost principalul susţinător al campaniei Leave.eu, încă de când s-a decis organizarea referendumului, în octombrie 2015.
Cu toate acestea, la 13 aprilie 2016, Comisia electorală britanică a decis ca Vote Leave să fie campania oficială care să reprezinte vocea partizanilor ieşirii Regatului Unit din Uniune. Campania Vote Leave este susţinută de aripa eurosceptică din cadrul Partidului Conservator, scrie voteleavetakecontrol.org.
Partizanii Brexit-ului susţin un nou tip de relaţie a Regatului Unit cu UE, relaţie care să fie în continuare una de cooperare, dar care să permită reluarea controlului ţării asupra politicilor publice şi încetarea supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern. Susţinătorii acestei poziţii cred de asemenea că un Regat Unit în afara UE este o ţară cu o mai mare influenţă, mai ales comercială, atât în raport cu Organizaţia Mondială a Comerţului, cât şi cu alte organizaţii internaţionale. ‘Un vot pentru ‘ieşire’ şi o mai bună şi mai prietenoasă relaţie cu UE este mai sigură decât să dăm Bruxelles-ului mai multă putere şi mai mai muţi bani în fiecare an’, este sloganul campaniei oficiale Vote Leave, conform voteleavetakecontrol.org.
Campania oficială de rămânere a ţării în Uniunea Europeană este ‘Britain Stronger in Europe’. Cu sloganul, ‘Votează ‘rămâne’ pentru ca tu şi familia ta să rămâneţi mai puternici, mai în siguranţă şi cu o viaţă mai bună’, campania anti-Brexit susţine că rămânerea în Uniune este mai constructivă în contextul ameninţărilor extremismului islamic, migraţiei, ameninţării ruseşti şi schimbărilor climatice. Costurile economice ale exit-ului sunt mai mari decât cele ale rămânerii, iar piaţa unică din cadrul UE oferă posibilitatea ca Marea Britanie să fie o putere în cadrul unui întreg (UE), mai precizează susţinătorii campaniei ‘Britain Stronger in Europe’, potrivit strongerin.co.uk.
La nivel internaţional, pentru ieşirea Regatului Unit din UE s-au pronunţat şi Donald Trump, candidatul democrat la preşedinţia SUA din 2016, şi Marine le Pen, lidera Frontului Naţional din Franţa. La rândul lor, preşedintele amercian Barack Obama, precum şi lidera Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, consideră că este nevoie de rămânerea Regatului Unit în UE. ‘Referendumul privind Brexit-ul ar purtea destabiliza recuperarea Regatului Unit (…) Incertitudinea este rea în sine. Nici unui actor economic nu-i place lipsa de predictibilitate. Aceştia (n.r. – actorii economici) nu investesc, nu angajează şi nu iau decizii în perioade de incertitudine’, a precizat Christine Lagarde, la 24 februarie 2016, conform ‘The Guradian’.
Opinia publică din Regatul Unit. Sondaje
Sondajele realizate de la începutul anului 2016 până în luna iunie 2016 arătau că trendul era mai degrabă în favoarea rămânerii în UE decât invers. Potrivit sondajelor citate de site-urile mirror.co.uk şi theguardian.com, în luna iunie s-au observat schimbări de percepţie, astfel încât perioada 9-15 iunie 2016 arată că scorul pentru şi împotriva exit-ului este strâns: sondajul online YouGov, realizat în perioada 12-13 iunie 2016, pe 1.905 persoane (46% pentru exit, 39% pentru rămânere şi 11% nehotărâţi); sondajul EU Referendum, realizat la 14 iunie 2016 (47% pentru exit şi 44% pentru rămânere, faţă de 8 iunie, când 44% erau pentru exit şi 45% pentru rămânere); sondajul ICM, realizat la 13 iunie 2016 (53% pentru exit vs. 47% pentru rămânere).
Referendumul din Regatul Unit din 5 iunie 1975
La referendumul anterior, organizat pe aceeaşi temă la 5 iunie 1975, 67,23% dintre cetăţenii Regatului Unit s-au pronunţat pentru rămânerea ţării lor în Comunitatea Economică Europeană (UE), în timp ce 32,77% au votat împotrivă. Prezenţa a fost de 64,62% dintre alegătorii înregistraţi. Întrebarea la care au trebuit să răspundă britanicii a fost: ‘Guvernul a anunţat rezultatele renegocierii termenilor privind apartenenţa Regatului Unit la Comunitatea Europeană. Credeţi că Regatul ar trebuie să rămână în Comunitatea Europeană?’
Referendumul din 1975 a avut loc în timpul Guvernului laburist Harold Wilson, în contextul în care Partidul Laburist a promis în campania pentru alegerile generale din februarie 1974 că va renegocia termenii privind apartenenţa Regatului Unit la UE şi că va consulta populaţia cu privire la noii termeni renegociaţi cu comunitatea europeană. Decizia laburiştilor de a organiza un referendum a fost luată în contextul în care aderarea Regatului Unit la UE, în 1973, fusese decisă pe cale legislativă, în timpul Guvernului conservator Edward Heath. Laburiştii au considerat că decizia de aderare la UE fără consultarea cetăţenilor a fost una lipsită de legitimitate, scrie Thomas Teodorczuk, în articolul ‘Ultimate Vindication: The Spectator and Europe 1966-79’, publicat pe europeanfoundation.org.