Brexit: Theresa May se va afla luni la Bruxelles pentru întâlniri cu Jean-Claude Juncker şi Michel Barnier

Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, se va afla luni la Bruxelles pentru întâlniri cu negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat duminică, pentru Reuters, biroul premierului britanic.
Economica.net - lun, 16 oct. 2017, 05:50
Brexit: Theresa May se va afla luni la Bruxelles pentru întâlniri cu Jean-Claude Juncker şi Michel Barnier

Theresa May va fi însoţită de ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, şi urmează să aibă aceste discuţii cu doar câteva zile înaintea summitului Consiliului European.

Joi, negociatorul-şef al Comisiei Europene, Michel Barnier, şi-a exprimat regretul faţă de ‘impasul extrem de preocupant’ în care se află, în opinia sa, discuţiile legate de ‘factura’ pe care va trebui să o achite Marea Britanie pentru ieşirea din UE.

‘În această săptămână am lucrat într-un spirit constructiv, am clarificat anumite puncte, fără însă a fi făcut mari paşi înainte’, a constatat Barnier, la finalul celei de-a cincea runde de discuţii, într-o conferinţă de presă cu omologul său britanic, secretarul de stat pentru Brexit, David Davis.

Barnier s-a declarat totuşi convins că progrese decisive vor fi posibile în următoarele două luni.

Discuţiile din runda a cincea s-au derulat înaintea summitului crucial al UE de pe 19-20 octombrie. Londra spera că liderii europeni vor decide la summit că s-au înregistrat progrese suficiente pentru deschiderea negocierilor privind viitorul relaţiilor comerciale între UE şi Marea Britanie.

Conform proiectului de declaraţie a liderilor europeni, consultat de Reuters, la summitul UE de săptămâna viitoare, Regatului Unit i se va oferi posibilitatea deschiderii în decembrie a negocierilor privind liberul schimb, urmând ca, în schimbul acestei oferte, Londra să propună termeni mai favorabili pentru retragerea din UE.

UE consideră prioritare trei capitole de negociere – ‘factura’ Brexit-ului, drepturile cetăţenilor UE în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord – şi condiţionează orice discuţii privind viitoarele relaţii cu Londra de o înţelegere prealabilă privind aceste trei domenii, în timp ce guvernul britanic cere ca ambele chestiuni să fie negociate în paralel.

Te-ar mai putea interesa și
Rovinieta pentru autoturisme crește cu 78%, cât vor plăti șoferii – proiect de lege
Rovinieta pentru autoturisme crește cu 78%, cât vor plăti șoferii – proiect de lege
Creșterea tarifului rovinietei apare în proiectul de „Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare”, publicat de Ministerul de Finanțe azi, care urmează să fie trecut prin asumarea......
FOTO Tramvai fabricat la București, reintrodus azi pe traseul liniei 1
FOTO Tramvai fabricat la București, reintrodus azi pe traseul liniei 1
Un tramvai Bucur LF, fabricat în București, a fost reintrodus pe șine, pe linia 1, potrivit unor imagini postate joi pe ...
Cine mai poate cumpăra locuințe noi cu TVA redus
Cine mai poate cumpăra locuințe noi cu TVA redus
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de lege care stabilește majorarea cotei TVA. Cine mai poate ...
Dezastru pentru bugetari. Peste jumătate de milion de angajaţi la stat vor fi afectaţi de reducerea sporurilor de condiţii vătămătoare (Sindicate)
Dezastru pentru bugetari. Peste jumătate de milion de angajaţi la stat vor fi afectaţi de reducerea sporurilor de condiţii ...
În jur de 600.000 de bugetari sunt afectaţi de reducerea sporului de condiţii vătămătoare, iar din creşterea TVA rezultă ...