Brexit: UE îşi intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord asupra viitorului parteneriat cu Londra

Uniunea Europeană îşi intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord comercial cu Regatul Unit, a susţinut negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, care a prezentat trei condiţii în această privinţă, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 09 nov. 2020, 11:38
Brexit: UE îşi intensifică eforturile pentru a ajunge la un acord asupra viitorului parteneriat cu Londra

Barnier a scris pe Twitter că acordul privind viitoarele relaţii comerciale între UE şi Londra trebuie să respecte autonomia blocului comunitar şi a Regatului Unit şi să ofere modalităţi de a pune în aplicare ceea ce s-a convenit deja.

De asemenea, acordul trebuie să furnizeze ”garanţii robuste pentru un comerţ liber şi corect şi pentru concurenţă loială pe baza unor standarde comune ridicate”, iar acestea să evolueze în timp în mod coerent.

În fine, cele două părţi trebuie să cadă de acord asupra unui acces stabil şi reciproc la pieţe şi la oportunităţile de pescuit, a explicat Michel Barnier.

În ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană şi cele două părţi încearcă să ajungă la un acord care va guverna schimburi comerciale în valoare de 1.000 de miliarde de dolari anual, de la 1 ianuarie 2021.

În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care Londra va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Un scenariu fără acord asupra relaţiilor viitoare ar conduce la disfuncţionalităţi economice grave, care ar afecta companiile şi lanţurile comerciale de ambele părţi.

Londra a respins posibilitatea amânării încheierii perioadei de tranziţie dincolo de 31 decembrie, în pofida faptului că a trebuit să se concentreze pe combaterea epidemiei de COVID-19, care a consumat resurse financiare substanţiale ale guvernului britanic.

Te-ar mai putea interesa și
O abație veche de 1.000 de ani din Ungaria, încearcă să salveze cărțile pe care le deține de o infestare cu insecte
O abație veche de 1.000 de ani din Ungaria, încearcă să salveze cărțile pe care le deține de o infestare cu insecte
Zeci de mii de cărţi, vechi de secole, sunt scoase de pe rafturile unei abaţii medievale din Ungaria, în încercarea de a le salva de o infestare cu insecte care ar putea distruge veacuri de......
UniCredit va continua distribuția titlurilor de stat Fidelis după preluarea Alpha Bank
UniCredit va continua distribuția titlurilor de stat Fidelis după preluarea Alpha Bank
UniCredit Bank S.A. (UniCredit Bank) anunță că începând cu 15 august 2025 va prelua toate serviciile de investiții ...
Europa riscă să rămână în urmă în cursa inteligenței artificiale. Pentru a reduce decalajul față de SUA trebuie accelerată adoptarea tehnologiei AI
Europa riscă să rămână în urmă în cursa inteligenței artificiale. Pentru a reduce decalajul față de SUA trebuie ...
Europa riscă să rămână în urmă în cursa globală a inteligenței artificiale, iar pentru a reduce decalajul de productivitate ...
71% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cum ar vota românii dacă ar avea loc alegeri parlamentare în această perioadă – sondaj Flashdata
71% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cum ar vota românii dacă ar avea loc ...
71% dintre români consideră că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 38% din cei chestionaţi ...