Brexit: UE va lansa o acţiune în justiţie contra Regatului Unit

Uniunea Europeană va lansa în mod iminent o acţiune în justiţie împotriva Regatului Unit pentru încălcarea articolelor privind ''buna credinţă'' din Acordul de retragere, a anunţat joi postul de televiziune public irlandez RTE, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 01 oct. 2020, 08:32
Brexit: UE va lansa o acţiune în justiţie contra Regatului Unit

”RTE înţelege că acţiunea legală contra Regatului Unit este iminentă şi că a fost elaborat un proiect al scrisorii de notificare oficială, care declanşează acţiunea în justiţie”, a scris pe Twitter editorul pentru Europa al RTE, Tony Connelly.

”Scrisoarea de notificare oficială se concentrează pe încălcarea articolelor privind ”buna credinţă” (4 & 5) ale Acordului de retragere şi, de asemenea, va declara că în cazul în care actul privind piaţa internă devine lege va însemna încă o încălcare a legislaţiei UE + internaţionale”, a adăugat Connelly.

Pe de altă parte, ministrul britanic Michael Gove a declarat joi că între Londra şi UE încă există diferenţe în discuţiile privind viitoarele relaţii comerciale, dar a precizat că Regatul Unit va face eforturi pentru încheierea unui acord.

Gove a transmis parlamentarilor britanici că în centrul discuţiei privind relaţia viitoare cu UE se află interesele sectorului auto.

”În această săptămână are loc cea de-a rundă de negocieri cu Uniunea Europeană … evident rămân diferenţe de opinie, dar suntem decişi să lucrăm asiduu pentru a ajunge la un acord în cadrul stabilit de premier”, a spus el.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

În urmă cu trei săptămâni, Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii septembrie pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele asumate de Londra în cadrul Brexitului, care a adus ”atingere gravă încrederii”, subliniind că Uniunea Europeană nu va ezita să se adreseze justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...