Brexit: Un acord între Londra şi UE ar putea să nu fie suficient pentru a-i convinge pe alegători

Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor ajunge, cel mai probabil, la un acord menit să păstreze această ţară în blocul comunitar, însă un astfel de acord ar putea să nu fie suficient pentru a-i convinge pe alegătorii britanici să voteze la referendum în favoarea rămânerii în Uniune, a estimat marţi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 02 feb. 2016, 07:52
Brexit: Un acord între Londra şi UE ar putea să nu fie suficient pentru a-i convinge pe alegători

‘Sunt convins că vom ajunge la un acord cu ei. Dacă însă acesta va fi suficient pentru a obţine o majoritate pentru menţinerea în UE, rămâne de văzut’, a declarat social-democratul german, la postul de radio Deutschlandfunk.

‘Impresia mea şi experienţa mea cu referendumurile îmi spun că poporul votează (gândindu-se la) absolut orice, de regulă mai puţin la conţinutul a ceea ce s-a negociat’, a adăugat Schulz.

O sursă de la cabinetul premierului britanic David Cameron a declarat anterior că Marea Britanie a ajuns la un acord cu oficiali ai Uniunii cu privire la un mecanism de blocare a legislaţiei europene nedorite de Londra. Un asemenea acord era una din cele patru cerinţe de reformă ale lui Cameron înaintea referendumului privind apartenenţa ţării sale la blocul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
A1 Sibiu – Pitești: Când începe construcția primului tunel de autostradă din România forat cu TBM
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis sâmbătă imagini cu șantierul celei mai lungi secțiuni din Autostrada A1......
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Ce planuri are gigantul PepsiCo pentru a contracara puterea de negociere tot mai mare a magazinelor
Producătorul din industria alimentară și a băuturilor PepsiCo, cu două fabrici în Popești-Leordeni și Dragomirești, ...
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate similare celor prevăzute de articolul 5 al organizației – surse
Ucraina ar putea ajunge membru neoficial al NATO. Trump i-a propus lui Zelenski ca Ucraina să primească garanții de securitate ...
Preşedintele american Donald Trump i-a propus preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Ucraina să primească garanţii ...
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 25 de județe de duminică până luni
ANM: Cod portocaliu de caniculă pentru trei județe și Cod galben pentru 16 județe sămbătă. Cod galben de instabilitate ...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru trei judeţe şi o atenţionare ...