Brexitul a agravat deficitul de medici din Marea Britanie

Brexitul a agravat insuficienţa numărului de medici din Marea Britanie, fiind estimat un deficit de 4.000 de medici proveniţi din Uniunea Europeană în patru specializări importante, potrivit unui studiu publicat duminică de un think tank specializat în sănătate, informează AFP.
AGERPRES - lun, 28 nov. 2022, 08:49
Brexitul a agravat deficitul de medici din Marea Britanie

Acest studiu, realizat la iniţiativa cotidianul The Guardian, a fost publicat în contextul în care sistemul public de sănătate (NHS) se confruntă cu numeroase dificultăţi după ani de zile de austeritate, cu liste de aşteptare record în spitale din cauza pandemiei de COVID-19, dar şi din cauza penuriei de medici şi de asistenţi.

Nuffield Trust a analizat situaţia a patru specializări – anestezie, pediatrie, chirurgie cardio-toracică şi psihiatrie, în care medicii europeni erau reprezentaţi în mod deosebit înainte de ieşirea Marii Britanii din UE.

În aceste patru domenii, care se confruntau deja cu probleme de recrutare,”creşterea numărului de angajaţi din UE sau din ţările Asociaţiei Europene a Liberului schimb (AELS, Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein) a încetinit”, menţionează studiul.

Dacă ar fi continuat tendinţa observată înainte de Brexit, ar fi trebuit să fie înregistraţi peste 41.000 de medici din UE şi AELS în 2021, adică cu cel puţin 4.000 mai mult decât cifrele constatate efectiv.

Conform Nuffield Trust,”campania şi rezultatul referendumului (din 2016) privind părăsirea UE este motivul evident a acestei schimbări de tendinţă”.

Cauzele au legătură cu incertitudinea privind noile reguli de circulaţie a persoanelor, înăsprirea regulilor de acordarea a vizelor şi înrăutăţirea condiţiilor de muncă, în general, în sistemul de sănătate.”Aceste rezultate sugerează că stagnarea numărului de medici provenind din UE în aceste specializări a crescut deficitul existent în domeniile în care NHS nu reuşeşte să găsească forţă de muncă calificată în altă parte”, se arată în studiu.

Te-ar mai putea interesa și
Războaiele amenință supraviețuirea albinelor, ca si utilizarea anumitor pesticide, situație în care e și România implicată
Războaiele amenință supraviețuirea albinelor, ca si utilizarea anumitor pesticide, situație în care e și România ...
Cercetătorii afirmă că supraviețuirea pe termen lung a albinelor este în pericol din cauza războaielor, inclusiv a invaziei pe scară largă din Ucraina, declanșată de către armată rusă la......
România rămâne pe podiumul Europei la pesta porcină. Anul trecut am avut cele mai numeroase focare noi. Cât am pierdut din efective
România rămâne pe podiumul Europei la pesta porcină. Anul trecut am avut cele mai numeroase focare noi. Cât am pierdut ...
România a notificat anul trecut 66% din cele 333 de focare de pesta porcină africană din UE, potrivit unui raport al Autorității ...
Cel mai longeviv producător de armături din ţară, un simbol al României, cu o istorie de 141 de ani, se închide
Cel mai longeviv producător de armături din ţară, un simbol al României, cu o istorie de 141 de ani, se închide
La 24 iunie acţionarii Armătura vor decide închiderea şi lichidarea companiei cu o istorie de 141 de ani. Activitatea ...
Mugur Isărescu anunță când vor scădea ratele. Momentul e încă departe: Doar când dobânzile din piață vor fi sub rata de politică monetară
Mugur Isărescu anunță când vor scădea ratele. Momentul e încă departe: Doar când dobânzile din piață vor fi sub ...
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că ”nu se poate face o reducere de dobândă decât atunci când dobânzile ...