Brexitul a sporit decalajul dintre New York şi Londra în clasamentul principalelor centre financiare globale
Deşi nu s-a înregistrat exodul angajaţilor din sectorul financiar previzionat în lunile de după votul Brexit, băncile şi alte companii de servicii financiare s-au abţinut să facă investiţii din cauza lipsei clarităţii privind modul în care îşi vor putea conduce afacerile, se arată într-un raport al firmei de consultanţă Z/Yen.
Au beneficiat de pe urma acestor evoluţii alte oraşe din Europa, inclusiv Dublin, Frankfurt, Amsterdam şi Paris, care au atras firmele care şi-au stabilit sedii în UE, pe fondul temerilor că aşa-numitul drept de paşaport ar putea să nu fie prelungit după Brexit.
În prezent, băncile cu sediul în Marea Britanie pot oferi gratuit servicii în UE pe baza unui sistem de tip „paşaport”, considerat drept cea mai importantă caracteristică a pieţei unice europene pentru firmele din sectorul financiar. Însă, acest lucru este pus sub semnul întrebării după ce britanicii au votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană.
Drepturile de paşaport sunt un factor important care stă la baza poziţiei Londrei de centru financiar global. Pierderea acestor drepturi ar fi o lovitură pentru industria serviciilor financiare, responsabilă pentru 12% din PIB-ul Regatului Unit. Aproape 5.500 de firme înregistrate în Marea Britanie folosesc drepturile de paşaport pentru a opera în alte state din UE.
În topul principalelor cinci centre financiare globale se află şi oraşele Hong Kong, Singapore şi Shanghai.
Tendinţele din prezent ar putea face ca în următorii doi ani Paris şi centrele financiare din China să depăşească Londra. În actualul clasament al principalelor centre financiare globale, Parisul a urcat mai mult de zece locuri, ajungând pe locul patru în Europa, după Londra, Zurich şi Frankfurt.
„Londra rămâne pe locul doi dar semnele pentru viitor sunt îngrijorătoare, centrele financiare din Asia şi alte centre din Europa înregistrând o creştere solidă. Incertitudinile politice, Brexitul, războaiele comerciale şi turbulenţele geopolitice cauzează multă volatilitate în principalele centre financiare globale”, a apreciat Michael Mainelli, preşedinte al Z/Yen.
Toate oraşele din topul principalelor cinci centre financiare globale au pierdut teren în actualul clasament, în timp ce printre metropolele care şi-au îmbunătăţit poziţia s-au aflat Shenzhen, Sydney şi Dubai.