„Brexitul nu funcţionează”, atenţionează primarul Londrei
„După doi ani de negare şi evitare, trebuie să înfruntăm realitatea dură: Brexitul nu funcţionează”, spune Khan, vechi oponent al retragerii Marii Britanii din UE.
Brexitul „ne-a slăbit economia, ne-a fracturat uniunea şi ne-a umbrit reputaţia”, denunţă primarul în alocuţiunea prevăzută la Mansion House, reşedinţa oficială a „lordului primar” din City of London, centrul financiar al capitalei britanice şi al ţării, post ocupat în prezent de finanţistul Nicholas Lyons.
„Pur şi simplu nu pot rămâne tăcut în legătură cu daunele uriaşe provocate de Brexit.” (…) Dar „nu este ireparabil”, consideră Sadiq Khan. „Avem nevoie de o mai mare aliniere cu vecinii noştri europeni – o schimbare raportat la acest Brexit extrem şi dur”, ceea ce înseamnă în primul rând „o dezbatere pragmatică asupra avantajelor de a face parte din uniunea vamală şi din piaţa unică”, explică primarul laburist.
Această poziţie critică contrastează şi cu poziţia oficială a opoziţiei laburiste, al cărei lider, Keir Starmer, deşi este şi el un oponent al Brexitului, a promis să dea curs voinţei exprimate de alegători de a „relua controlul”. Starmer susţine astfel că laburiştii pot rezolva problemele acordului de ieşire din UE pentru a „face ca Brexitul să funcţioneze”.
Sadiq Khan mai notează în discursul său că „nimeni nu vrea o întoarcere la divizările şi impasul care au dominat eşichierul nostru politic timp de cinci ani îndelungaţi”.
Dar „realitatea este că City”, puternicul centru financiar londonez, „este grav afectat de pierderea de contracte şi de talente”, în avantajul altor pieţe europene ca Parisul sau Amsterdamul, subliniază el.
Discursul său survine într-un context în care sprijinul pentru Brexit este mai scăzut ca oricând în Marea Britanie: sub o treime dintre britanici au estimat că a fost o decizie bună, într-un sondaj realizat în noiembrie de institutul YouGov, menţionează AFP.