Brico Depot România începe procesul de integrare şi consolidare a portofoliului după achiziţia Praktiker
Procesul de integrare va fi de durată şi va fi implementat în mai multe etape.
Prima etapă constă în adaptarea şi optimizarea activităţii operaţionale a portofoliului actual de magazine, cu scopul de a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor, inclusiv prin implementarea unor soluţii IT care să susţină obiectivele de business ale companiei. Astfel, clienţii îşi vor putea face cumpărăturile din magazine mai bine organizate, cu stocuri adaptate cererii şi vor avea acces la game noi de produse. Achiziţia Praktiker continuă demersul grupului Kingfisher de a transforma piaţa de amenajare a locuinţei din România prin extinderea la nivel naţional.
‘Avem încredere că prin aceste schimbări vom putea satisface mai bine nevoile clienţilor noştri, care vor avea acces la noi game de produse Kingfisher în magazine mai bine organizate. Obiectivul nostru este ca, pe termen mediu, să facem oferta noastră disponibilă oricărui client din România, indiferent unde locuieşte, atât prin reţeaua de magazine fizice, cât şi printr-o platformă de vânzări online. Înţelegem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noştri şi le oferim sprijin în găsirea altor oportunităţi de angajare pe piaţa locală, dar şi posibilitatea de a lucra în alte magazine Praktiker sau Brico Depot’, arată Adela Smeu, CEO Brico Depot România, într-un comunicat remis AGERPRES.
Procesul de integrare Praktiker în grupul Kingfisher implică, de asemenea, optimizarea proceselor companiei pentru a obţine o creştere a eficienţei în viitor. În urma unei analize atente, planul de integrare include şi închiderea a trei magazine Praktiker în acest an, până la sfârşitul lunii mai, respectiv Bacău, Ploieşti şi Focşani.
Brico Depot a prevăzut deja un plan de suport şi integrare a cât mai multor angajaţi în reţeaua de magazine existentă.
În 2016, grupul Kingfisher a lansat o nouă strategie operaţională, ONE Kingfisher, în care accentul este pus pe crearea unei oferte unificate de produse pentru îmbunătăţirea locuinţei, pe valorificarea mediului digital şi pe optimizarea eficienţei operaţionale, în toate ţările în care funcţionează brandurile Kingfisher.
Brico Depot România se aliniază astfel strategiei Kingfisher şi va continua să investească în toate magazinele pentru a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor. Pentru clienţii din România, beneficiile strategiei Kingfisher vor însemna, în primul rând, game de produse mai bune, la preţuri mai bune, în magazine mai bine organizate.
Praktiker este unul dintre principalii jucători de pe piaţa românească de bricolaj şi amenajări interioare, având 26 de magazine. În prezent, Praktiker are peste 1.600 de angajaţi. În 2016, vânzările Praktiker au fost de 140 de milioane de euro.
Brico Depot are 15 magazine în România, cu o suprafaţă de 114.000 de metri pătraţi şi 964 de angajaţi. Vânzările Brico Depot România au însumat 144 de milioane de euro în 2016.
Kingfisher plc este o companie internaţională de bricolaj şi amenajări interioare, cu aproape 1.200 de magazine în 10 ţări din Europa şi Rusia, susţinută de o echipă de 77.000 de colegi. Ne desfăşurăm activitatea sub patru branduri de retail – B & Q, Castorama, Brico Depot şi Screwfix. Oferim produse şi servicii DIY şi de amenajări interioare pentru aproape şase milioane de clienţi care fac cumpărături în magazinele noastre şi prin intermediul canalelor noastre online, în fiecare săptămână.
Clienţii noştri sunt reprezentaţi de toate persoanele care doresc să-şi îmbunătăţească locuinţa, precum şi de experţii şi de profesioniştii din domeniu care îi ajută. Credem că toată lumea ar trebui să aibă o casă în care să se simtă bine, prin urmare obiectivul nostru este ca activitatea de reamenajare a locuinţei să fie accesibilă tuturor.
În anul încheiat la 31 ianuarie 2017, Kingfisher a raportat vânzări în valoare de aproximativ 11,2 miliarde de lire sterline, cu un profit subiacent înainte de impozitare de 787 de milioane de lire sterline.