Britanicii de la DS Smith investesc 13 milioane de euro la Ghimbav în creșterea producției și soluții inovatoare de ambalare
În conformitate cu angajamentul DS Smith față de sustenabilitate, această investiție strategică va susține obiectivul companiei de a atinge Net Zero emisii de dioxid de carbon, până în 2050. Modernizările de la Ghimbav vor reduce consumul de gaz al fabricii cu 12% și vor reduce emisiile de carbon cu 210 tone de CO2 pe an prin introducerea unei funcționalități de optimizare a aburului în mașina de producție a cartonului. Mai mult, este inclus un nou sistem de iluminat cu LED, ca parte a unui program global DS Smith, contribuind astfel la obiectivul companiei de a reduce emisiile de carbon cu 46% până în 2030. De asemenea, DS Smith a introdus tehnologii avansate de gestionare a deșeurilor care reduc consumul de energie electrică al unității cu aproximativ 10%.
„Investiția strategică de 13 milioane de euro reflectă angajamentul DS Smith de a dezvolta soluții inovatoare de ambalare pe bază de hârtie pe piața din România. Având în vedere că 56% dintre consumatori caută activ să reducă utilizarea plasticului, vom putea să ne susținem mai bine clienții în îndeplinirea cerințelor de sustenabilitate. De asemenea, investiția va contribui și mai mult la decarbonizarea operațiunilor și la accelerarea soluțiilor circulare, susținând ambiția noastră de a dezvolta soluții de ambalare sustenabile”, a declarat Reinier Schlatmann, Director General Regional, DS Smith Packaging în Europa de Est.
Investiția va include instalarea unor echipamente de ultimă generație care vor crește capacitatea de producție cu peste 20% și vor introduce progrese tehnologice, cum ar fi imprimarea Flexo HD cu 7 culori și ștanțarea de precizie. Aceste progrese tehnice vor consolida în continuare portofoliul DS Smith pe piața din România și vor sprijini clienții să își atingă obiectivele de mediu și să își optimizeze costurile.
„Suntem încântați de investiția semnificativă care ne îmbunătățește capabilitățile echipamentelor și capacitatea de producție. Aceste îmbunătățiri încurajează echipa noastră să dezvolte modele de ambalaje inovatoare, conferă un control al calității îmbunătățit, pentru minimizarea risipei și livrează grafică de ultimă generație. De asemenea, tehnologiile avansate ne permit să abordăm în mod eficient cerințele provocatoare de sustenabilitate”, spus la rândul său Christian Schmidt, Director General DS Smith Packaging România.