Britanicii de la Kingfisher mai închid un magazin în România. Brandul Brico Depot dispare din Suceava
Grupul de bricolaj britanic Kigfisher, acționarul Bricostore România, companie ce operează pe plan local lanțul Brico Depot, a decis în cadrul unei AGEA din 21 ianuarie să închidă punctul de lucru din Suceava.
„Având în vedere deciziile și operațiunile întreprinse de societate în legătură cu închiderea magazinului Brico Depot Suceava, situat în Complexul Iulius Mall Suceava, acționarii deținători ai 100% din capitalul social al societății hotărăsc următoarele: închiderea unui punct de lucru. Acționarii aprobă închiderea (radierea) începând cu sfârșitul zilei de 23 ianuarie 2024, a punctului de lucru Brico Depot Suceava „, a anunțat compania.
Magazinul din Suceava este unul dintre cele 15 unități Bricostore cumpărate de Kingfisher de la grupul francez Bresson, în 2013. Unitatea de 10.100 de mp a fost inaugurată în 2008 și rebranduită în 2015 sub sigla Brico Depot. Era singurul magazin Brico Depot din oraș.
În magazin lucrau aproximativ 70 de angajați.
Amintim că liderul european pe pe piața de bricolaj, operatorul lanțului Brico Depot din România, a închis începând cu 1 ianuarie 2023 magazinele sale din Timișoara ( comuna Giroc) și Oradea ( Strada Ogorului nr. 65.B), relocând toată activitatea în cele două magazine din oraș rămase.
„Timișoara și Oradea sunt orașe puternic digitalizate, cu o populație care s-a adaptat foarte rapid la noile tehnologii. Astfel, analizând nevoile și preferințele timișorenilor și ale orădenilor din ultimii ani, ținând cont de creșterea semnificativă a numărului de comenzi online și de faptul că tot mai mulți clienți preferă să „viziteze” magazinul de acasă, am investit în optimizarea serviciilor de online home delivery, dar și în reducerea timpului de pregătire a comenzilor online la mai puțin de 2 ore. Modificările observate în obiceiurile de consum din ultima perioadă (cumpărăturile în online, ridicarea direct din magazin etc.) ne-au determinat să reducem cu câte un magazin prezența în cele două regiuni menționate deoarece putem susține proiectele tuturor clienților cu ajutorul platformei digitale în care am investit în ultimii ani. În strategia internă Brico Depôt am demonstrat întotdeauna că ne apreciem colegii și că suntem alături de ei. Investim constant în remunerarea corectă a echipelor din prima linie, acordăm sporuri și bonusuri de performanță și le recunoaștem mereu contribuția. Investim punctual în training-uri de dezvoltare profesională și personală. Nu au fost făcute concedieri la închiderea celor două magazine. Tuturor colegilor le-a fost oferită posibilitatea de a rămâne angajați în celelalte magazine Brico Depôt din Timișoara și Oradea. Mai mult, pentru că îmbunătățim în permanență experiența clienților în magazinele noastre, în 2022 am încheiat anul cu 151 de angajați în plus față de 2021″, ne-a transmis atunci compania.
Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, cu 33 de magazine. Acum, compania are 32 de magazine pe plan local.
Kingfisher este o companie internațională de îmbunătățire a locuințelor, cu aproximativ 1.380 de magazine și o echipă de 79.000 de angajați. Operează în opt țări din Europa, sub mărcile: B&Q, Castorama, Brico Dépôt, Screwfix, TradePoint și Koçtaș.