Britanicii de la Rolls-Royce vând cu 110 mil. euro divizia de motoare navale Bergen
Tranzacţia face parte din planul producătorului britanic de motoare şi maşini de lux de a vinde active de două miliarde de lire sterline pentru a-şi îmbunătăţi situaţia financiară, afectată de pandemie. Investitorii Rolls-Royce urmăresc cu interes şi progresele realizate în vânzarea subsidiarei din Spania, ITP Aero, care ar putea aduce 1,5 miliarde de euro.
Conform Reuters, tranzacţia ar urma să fie finalizată în decembrie, în funcţie de realizarea anumitor condiţii, a informat Rolls-Royce, care adaugă că a notificat autorităţile de la Oslo de acest acord.
Langley, cu sediul în Nottinghamshire, în centralul Angliei, are 4.600 de angajaţi şi subsidiare în Germania, Franţa şi Italia. Langley a anunţat într-un comunicat că va opera Bergen ca o afacere de sine stătătoare.
În 9 martie, Guvernul de la Oslo anunţa că a suspendat temporar vânzarea Bergen Engines, estimată la 150 milioane de euro, în timp ce evaluează implicaţiile legate de securitate pentru sectorul naval şi civil al ţării, Norvegia fiind stat membru NATO.
Opoziţia norvegiană a criticat Guvernul că ar fi fost prea lent cu răspunsul la ceea ce a numit o ameninţare la adresa securităţii naţionale, după ce s-a aflat că Rolls-Royce informase la finalul anului trecut autorităţile cu privire la potenţiala tranzacţie.
Bergen Engines are aproximativ 950 de angajaţi şi produce motoare diesel şi pe benzină pentru marină şi pentru producţia de energie.