Britanicii se tem mai mult de o independenţă a Scoţiei, decât de ieşirea Regatului Unit din UE – sondaj

Economica.net
03 05. 2016
scotia_2345654_84076000

Potrivit sondajului BMG, publicat în cotidianul Scotland’s Herald, 68% dintre alegători consideră secesiunea Scoţiei faţă de Regatul Unit drept opţiunea lor mai puţin preferată, comparativ cu ieşirea Marii Britanii din UE, susţinută de către 32%.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.512 persoane pe cuprinsul regatului, în perioada 21-26 aprilie.

Partidul Naţional Scoţian (SNP), care se aşteaptă să câştige uşor alegerile pentru parlamentul scoţian joi, a promis un alt vot privind independenţa dacă Scoţia este nevoită să iasă din UE, ”împotriva voinţei sale”, la referendumul din 23 iunie privind apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar.

La referendumul din 2014, scoţienii au votat împotriva independenţei, cu 55% contra 45%, dar SNP a obţinut apoi doar trei cele 59 de mandate ale Scoţiei în parlamentul de la Westminster la alegerile britanice din 2015.

Numărul britanicilor care doresc rămânerea ţării în Uniunea Europeană a crescut în ultimele patru săptămâni, potrivit unui sondaj online realizat de compania Opinium Research pentru cotidianul Observer, difuzat sâmbătă.