Britanicii vor fi chemaţi să voteze cu „Da” la referendumul asupra rămânerii în UE

Economica.net
28 05. 2015
marea_britanie_ue_987654_01735900

Întrebarea la care trebuie să răspundă pe buletinul de vot va fi: ‘Ar trebui Regatul Unit să rămână un membru în Uniunea Europeană?’.

Formularea este văzută ca semnificativă întrucât campania ‘în’ va fi capabilă să se marcheze drept campania lui ‘da’ şi probabil să se plaseze într-o lumină mai pozitivă decât adversarii ei, notează Reuters. Proiectul de lege ce detaliază modalităţile consultării va fi prezentat parlamentului britanic joi, la o zi după deschiderea sesiunii parlamentare, scrie Agerpres.

Guvernul a făcut această dezvăluire în timp ce se pregăteşte să publice legea ce garantează că referendumul va avea loc înainte de sfârşitul anului 2017 şi prim-ministrul David Cameron pleacă joi într-un turneu de două zile prin capitale europene pentru a obţine sprijin pentru reforma sa asupra UE.

El a promis că va remodela relaţiile Marii Britanii cu UE, cerând mai multe puteri de la Bruxelles, înainte de a permite britanicilor să voteze dacă vor să rămână sau să iasă din bloc.

În referendumul de anul trecut asupra independenţei Scoţiei, campania pentru votul pro-uniune a fost descrisă ca prea negativă, în parte din cauza formulării întrebării menită să îi facă pe alegători să răspundă ‘nu’ la schimbare, mai notează Reuters.

Cameron a declarat că este în favoarea rămânerii într-o UE reformată, dar nu exclude nimic dacă nu va obţine schimbările pe care le doreşte.

‘Faptul că (David) Cameron optează pentru a acorda părţii pro-UE pozitivul +Da+ sugerează că negocierile sale sunt nişte invenţii’, s-a plâns într-un comunicat Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei anti-UE din Regatul Unit.

‘El a decis deja în ce fel vrea să fie dat răspunsul, fără nicio competenţă repatriată’, a adăugat Farage.

Cameron urmează să se întâlnească cu premierul olandez Mark Rutte la Haga şi preşedintele francez Francois Hollande la Paris joi, înainte de a se duce vineri la Varşovia şi Berlin pentru discuţii cu prim-ministrul polonez Ewa Kopacz şi cancelarul german
Angela Merkel.

Luni, guvernul a anunţat că cetăţenii majorităţii celorlalte ţări ale UE care trăiesc în Marea Britanie vor fi excluşi de la vot la referendum. El a respins de asemenea cererile ca persoanele de 16 şi 17 ani, care au putut vota la referendumul scoţian, să ia parte la
votul asupra UE.

Ultimul şi singurul referendum asupra apartenenţei Regatului Unit la blocul european a avut loc în 1975.