BRM reacţionează dur la intenţia lui Iulian Iancu de a naţionaliza tranzacţionarea gazelor naturale. Cere intervenţia lui Dragnea

Economica.net
17 05. 2017
gaze_4344566532_91408800

„Bursa Romana de Marfuri (BRM) isi exprima consternarea in legatura cu decizia Comisiei de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor care in sedinta sa din data de 16.05.2017, la propunerea domnului deputat Iulian Iancu (presedintele in exercitiu al Comisiei), a adoptat un amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea si completarea Legii energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, amendament prin care, practic, nationalizeaza serviciile oferite de organizatia noastra, intr-un profund dispret fata de legislatia europeana si nationala pe baza careia compania noastra a fost licentiate”, se arata intr-un comunicat al BRM

„Comisia de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor, la presiunea presedintelui sau, a adoptat aceasta modificare fara ca subiectul sa se afle pe ordinea de zi a acestei sedinte si impotriva opiniilor negative primite de la Guvern, ANRE, Consiliul Concurentei si institutiilor europene”, mai arată BRM.

„BRM isi exprima profunda dezaprobare a modului in care Presedintele Comisiei de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor trateaza capitalul privat romanesc care deruleaza o activitate legala, pentru dezvoltarea careia a investit pana in prezent mai multe milioane de lei, activitate ce este apreciata de catre participantii la piata. Acestia au tranzactionat, in conditii de transperanta, nediscriminare si integritate, un volum de peste 40 TWh in ultimii doi ani, iar la nivelul lunii aprilie atingand un procent de peste 30% din consumul national”, mai spune institutia.

„BRM face un apel public la Presedintele Camerei Deputatilor dl. Liviu Dragnea pentru implicarea domniei sale in rezolvarea acestei situatii si respingerea acestei tentative de nationalizare care arunca Romania in perioada comunista. Totodata, BRM informeaza participantii la piata ca va lua toate masurile legale care se impun pentru a-si apara drepturile ce ii revin conform legislatiei nationale si europene in vigoare si va continua sa actioneze pentru realizarea obiectivului tarii noastre de a deveni un hub regional de gaz natural”, se mai arată în comunicatul BRM.

Ieri, Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, a votat un amendament la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, prin care se stipulează că va fi acordată o singură licență pentru operatorul piețelor centralizate angro de gaze natural.

În momentul de faţă, în România sunt două platforme de tranzacţionare a gazelor naturale, BRM şi OPCOM. Dacă amendamentul comisiei lui Iancu va fi votat, gazele se vor putea tranzacţiona doar prin platforma OPCOM, deţinută de stat.