Brokerii care vor să intermedieze listarea Hidroelectrica trebuie să ceară comision sub 0,96%

Comisia de selecţie a consorţiului care va intermedia listarea Hidroelectrica a cerut brokerilor înscrişi la licitaţie să depună oferte financiare îmbunătăţite, respectiv comision de sub 0,96%, nivelul minimul cerut de un participant, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.
Economica.net - vin, 24 ian. 2014, 19:33
Brokerii care vor să intermedieze listarea Hidroelectrica trebuie să ceară comision sub 0,96%

„Noile oferte trebuie depuse până luni la ora 12:00. Îmbunătăţirea ofertelor înseamnă că brokerii trebuie să ceară un comision mai mic decât minimul cerut iniţial. Cel mai mic comision prezentat a fost de 0,96% (din valoarea ofertei pentru vânzarea a 15% din acţiuni pe care Hidroelectrica o va derula pentru listare – n.r.), iar maximul a fost de circa 3%. Acum depinde dacă cei care participă sunt dispuşi să vină cu un comision mai mic sau nu” , au afirmat sursele citate.

Ofertele financiare depuse iniţial au fost deschise vineri, însă întrucât a fost o diferenţă de peste 15% între comisionul minim şi cel maxim cerute, brokerilor li s-a permis să îşi îmbunătăţească ofertele.

Hidroelectrica a primit luni, 20 ianuarie, oferte de la cinci consorţii de brokeri interesate să intermedieze oferta prin care compania se va lista la bursă.

Unul dintre consorţii este format din banca americană JP Morgan, BRD şi Societe Generale, iar Goldman Sachs a depus oferta împreună cu BCR şi Erste.

Raiffeisen participă la această licitaţie împreună cu banca americană Morgan Stanley, în timp ce Deutsche Bank s-a aliat cu UniCredit Bank Austria, firma de brokeraj Alpha Finance România, Alpha Bank România şi casele de brokeraj Intercapital Invest şi SSIF Broker.

O altă ofertă a fost depusă de Citigroup împreună cu firmele de brokeraj Wood&Company, Swiss Capital, NBG Securities (România şi Grecia) şi BT Securities.

De intermedierea ofertei a fost interesată şi UBS, însă aceasta nu a mai depus ofertă, potrivit unor surse din piaţa de capital.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat săptămâna trecută pentru MEDIAFAX că Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate în luna iunie.

Raportat la valoarea acţiunilor evaluate de Fondul Proprietatea la Hidroelectrica, oferta pentru vânzarea pachetului de 15% din acţiunile Hidroelectrica ar fi de aproximativ 1,5 miliarde lei (332 milioane euro). În aceste condiţii, aceasta ar fi a doua mare ofertă ca mărime din istoria Bursei de la Bucureşti, după oferta Romgaz. Fondul Proprietatea deţine 19,94% din acţiunile Hidroelectrica, pachetul fiind evaluat la finalul primelor nouă luni la 2 miliarde lei.

Pe de altă parte, unii brokeri consideră că oferta ar putea fi între 200 şi 250 milioane de euro.

Listarea producătorului de electricitate a fost convenită de guvern cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, însă a fost amânată de mai multe ori. Hidroelectrica a fost în insolvenţă timp de un an (iunie 2012 – iunie 2013).

UBS împreună cu Swiss Capital, Muşat şi Asociaţii şi BT Securities va asigura serviciile de consultanţă în vederea vânzării participaţiei deţinute de stat la Romtelecom.

Goldman Sachs, Raiffeisen Capital&Investment, Erste, BCR, Swiss Capital, BT Securities şi Wood&Company au fost implicate în cele trei oferte publice derulate anul trecut la companiile de stat Transgaz, Nuclearelectrica şi Romgaz.

Oferta Transgaz (aprilie) a fost intermediată de Raiffeisen Capital & Investment, BT Securities şi casa cehă de brokeraj Wood&Company.

Swiss Capital şi BT Securities au intermediat, în septembrie, oferta prin care Nuclearelectrica a vândut 10% din propriile acţiuni pe bursă, pentru 281,8 milioane lei (63 milioane euro).

În luna octombrie s-a derulat oferta prin care statul a vândut 15% din acţiunile Romgaz pentru 1,734 miliarde lei (aproape 391 milioane euro), operaţiunea fiind intermediată de Goldman Sachs, Raiffeisen Capital&Investment, Erste şi BCR.

Statul deţine, prin Departamentul pentru Energie, 80,05% din acţiunile Hidroelectrica.

Hidroelectrica a bugetat pentru anul trecut un profit de 900 milioane lei, echivalentul întregului câştig realizat în ultimii 11 ani, după ce în 2012 a raportat pierderi de 508 milioane lei.

Compania are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...