Bruxelles-ul a inițiat procedurile împotriva României și a încă șapte state, pentru că nu au anulat tratatele bilaterale cu alte țări UE
Comisia şi-a menţinut vechea sa poziţie potrivit căreia TBI-urile între statele membre ale UE constituie un sistem de tratate paralele care se suprapun şi intră în conflict cu dreptul Uniunii, împiedicând astfel aplicarea deplină a acestuia. În urma hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Achmea, toate statele membre s-au angajat în 2019 să pună capăt TBI-urilor lor intra-UE într-un mod coordonat, fie prin intermediul unor acorduri multilaterale, fie al unor rezilieri bilaterale rapide”, se menţionează în comunicat.
Astfel, Comisia constată că Austria şi Suedia nu au semnat acordul multilateral cu alte state membre şi nu au finalizat rezilierea bilaterală a TBI-urilor lor intra-UE.
Între timp, Belgia, Luxemburg, Portugalia, România şi Italia au semnat acordul multilateral în mai 2020, dar nu şi-au finalizat încă procesul de ratificare, necesar pentru a asigura securitatea juridică pentru investitori şi întreprinderi.
Comisia îndeamnă statele membre menţionate să ia de urgenţă toate măsurile necesare pentru a scoate TBI-urile intra-UE din ordinea lor juridică, având în vedere incompatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii. În absenţa unui răspuns satisfăcător din partea acestora în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită avize motivate.
Comisia a trimis joi un aviz motivat complementar Suediei pentru că nu s-a asigurat cu eficacitate că Tratatul său bilateral de investiţii (TBI) încheiat cu România încetează să mai producă efecte juridice. Deşi Suedia a eliminat TBI din ordinea sa juridică în mod formal şi fără echivoc prin intermediul unui acord reciproc cu România, aceasta nu a reuşit să asigure nivelul necesar de securitate juridică pentru investitori şi întreprinderi, deoarece nu a eliminat în practică toate efectele juridice pe care le-a produs TBI de la apariţia pentru prima dată a incompatibilităţii sale cu dreptul Uniunii.
Acest lucru a permis tribunalelor arbitrale să îşi exprime propria opinie cu privire la validitatea TBI, confirmând până în prezent aplicabilitatea acestuia şi acceptând competenţa în temeiul dispoziţiilor sale. Comisia îndeamnă Suedia să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că TBI cu România încetează să producă efecte juridice, având în vedere incompatibilitatea TBI cu dreptul Uniunii. În absenţa unui răspuns satisfăcător din partea Suediei în următoarele două luni, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.