Bruxelles-ul nu vrea întârzierea negocierilor comerciale dintre UE şi Statele Unite

Comisia Europeană (CE) a apreciat, marţi, că apariţia unor dezvăluiri cu privire la spionarea instituţiilor europene de către americani nu ar trebui să întârzie începerea negocierilor în vederea semnării unui acord de liber-schimb transatlantic, relatează AFP.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 18:42
Bruxelles-ul nu vrea întârzierea negocierilor comerciale dintre UE şi Statele Unite

Comisia s-a reunit în colegiu, la Strasbourg, cu ocazia sesiunii plenare a Parlamentului European (PE).

„Cu toate că începerea negocierilor comerciale dintre UE şi Statele Unite nu va fi afectată, partea europeană va spune clar că, pentru reuşita unor negocieri atât de ample şi ambiţioase, trebuie încredere, transparenţă şi claritate între parteneri”, a declarat Pia Ahrenkilde Hansen, purtătoarea de cuvânt a Comisiei.

Comisia şi, în primul rând, comisarul pentru Comerţ, Karel De Gucht, au responsabilitatea de a negocia acordurile comerciale în numele celor 28, de la care au primit mandat în acest sens.

După apariţia unor dezvăluiri cu privire la activităţile de spionaj americane asupra unor instituţii ale UE, anumite voci au pus în discuţie negocierea vastului acord de liber-schimb transatlantic lansat luna trecută.

„Între parteneri, nu se spionează! Nu putem să negociem asupra unei mari pieţe transatlantice, dacă există cea mai mică îndoială că partenerii noştri ţintesc să asculte birouri ale negociatorilor europeni”, a declarat duminică, la Luxemburg, comisarul european însărcinat cu Justiţia, Viviane Reding.

Grupul Verzilor din PE a cerut îngheţarea deschiderii negocierilor şi blocarea accesului la datele bancare ale sistemului Swift, pentru a obliga administraţia americană să răspundă rapid cererilor de explicaţii ale UE.

Negocierile privind un acord de liber-schimb urmează să înceapă săptămâna viitoare, la Washington.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria evoluează economic mult mai bine decât România. Țara vecină câștigă meciul dezvoltării economice cu scorul de 14-8
Bulgaria evoluează economic mult mai bine decât România. Țara vecină câștigă meciul dezvoltării economice cu scorul ...
România pierde teren în fața Bulgariei la majoritatea indicatorilor economici oferiți de Eurostat în Monitorul statistic din luna mai. Bulgaria se apropie de zona euro, în timp ce România......
Anunț uriaș pentru toți acești șoferi. Parlamentul a decis: Fără „sală”, proba teoretică, la examenul pentru carnet
Anunț uriaș pentru toți acești șoferi. Parlamentul a decis: Fără „sală”, proba teoretică, la examenul ...
Fără sală la examenul pentru carnet. Camera Deputaților, în postură de cameră decizională, a aprobat recent un proiect ...
Oficial BNR, o abordare diferită a situației dificile din România. Ce este capcana venitului mediu și care sunt cele două căi de ieșire din criză
Oficial BNR, o abordare diferită a situației dificile din România. Ce este capcana venitului mediu și care sunt cele ...
Într-un amplu material fundamentat teoretic și practic, Leonardo Badea(foto), prim-viceguvernator al Băncii Naționale ...
Date de ultimă oră. Donald Trump a dat lovitura. Câștiguri uriașe din criptomonede
Date de ultimă oră. Donald Trump a dat lovitura. Câștiguri uriașe din criptomonede
Donald Trump, președedintele Statelor Unite ale Americii și posesor de monedă virtuală care îi poartă numele, a avut ...