Bruxelles-ul relaxează prevederiile privind ajutoarele de stat, ca reacție la subvențiile acordate de Statele Unite
Programul american de investiţii (Inflation Reduction Act, IRA), un pachet de 369 de miliarde de dolari, prevede distribuirea de subvenţii pentru industriile verzi, precum fabricarea de baterii pentru vehiculele electrice sau producţia de panouri solare.
Într-un comunicat, Comisia Europeană anunţă că a aprobat o modificare punctuală a Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA) în scopul de a facilita, de a simplifica şi de a accelera şi mai mult sprijinul acordat tranziţiei verzi şi tranziţiei digitale ale UE.
Împreună cu noul cadru temporar de criză şi de tranziţie, această modificare punctuală este menită să faciliteze statelor membre acordarea sprijinului necesar pentru sectoarele-cheie în concordanţă cu Planul industrial al Pactului verde.
RGECA stabileşte compatibilitatea anumitor categorii specifice de ajutoare de stat cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii. Astfel, regulamentul scuteşte aceste categorii de ajutoare de cerinţa prealabilă de notificare către Comisie şi de aprobare de către aceasta, permiţând statului membru să acorde ajutoarele direct şi să informeze Comisia numai ex post.
Modificarea acordă statelor membre o mai mare flexibilitate în elaborarea şi punerea în aplicare a măsurilor de sprijin în sectoarele esenţiale pentru tranziţia la neutralitatea climatică şi la o economie cu zero emisii nete. Acest lucru va permite accelerarea investiţiilor şi a finanţării destinate producţiei de tehnologii curate în Europa, în concordanţă cu Planul industrial al Pactului verde.
Noile norme reflectă schimbările recente în diferite seturi de orientări privind ajutoarele de stat pentru a garanta că RGECA are, în continuare, un caracter adecvat pentru tranziţia verde şi pentru tranziţia digitală.
Ele vor oferi, totodată, bazele corespunzătoare pentru a răspunde efectelor provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi vor contribui la redresarea economiei europene, afectată, în plus, atât de pandemia de coronavirus, cât şi de preţurile ridicate la energie.
În special, normele revizuite: sporesc şi raţionalizează posibilităţile de acordare de ajutoare în domeniul protecţiei mediului şi al energiei, între altele, pentru a sprijini introducerea energiei regenerabile, proiectele de decarbonizare, mobilitatea verde şi biodiversitatea, precum şi facilitarea investiţiilor în hidrogenul produs din surse regenerabile şi creşterea eficienţei energetice. De asemenea, facilitează punerea în aplicare a anumitor proiecte care implică beneficiari din mai multe state membre, cum ar fi proiectele importante de interes european comun, în domeniul cercetării şi dezvoltării, atât prin creşterea intensităţii ajutoarelor, cât şi prin mărirea pragurilor de notificare şi extind posibilităţile de formare şi de recalificare în toate sectoarele prin scutirea de notificare a ajutoarelor destinate formării cu o valoare sub trei milioane de euro.
În plus, normele revizuite exceptează pe categorii măsurile de ajutor instituite de statele membre pentru a reglementa preţurile la energie, cum ar fi preţurile la energie electrică, la gaze şi la căldura produsă din gaze naturale sau energie electrică, introduc o mărire foarte semnificativă a pragurilor de notificare atât pentru ajutoarele de mediu, cât şi pentru ajutoarele destinate cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI), clarifică şi raţionalizează posibilităţile de acordare de ajutoare pentru finanţarea de risc, atât pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi pentru întreprinderile nou-înfiinţate, cât şi pentru produsele financiare finanţate de Fondul InvestEU.
Ele prelungesc RGECA până la sfârşitul anului 2026 pentru asigurarea certitudinii juridice şi a stabilităţii în materie de reglementare, măresc pragurile cuprinse în RGECA, inclusiv dincolo de domeniile care fac obiectul revizuirii punctuale, în scopul de a permite o perioadă mai lungă de valabilitate a normelor şi aliniază dispoziţiile RGECA cu noile Orientări privind ajutoarele regionale, cu Orientările privind ajutoarele de stat în domeniul climei, energiei şi mediului, cu Orientările privind finanţarea de risc, cu Cadrul pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi cu Orientările privind ajutoarele de stat pentru reţelele în bandă largă.
Citește și: