Bruxellesul cere Spaniei şi Cataloniei să negocieze deschis pentru a rămâne unite
‘Începeţi să negociaţi cu o stare de spirit deschisă, pentru a ajunge la un acord care să-i permită Cataloniei să rămână în Spania!’, a declarat Reding, în cadrul unei conferinţe de presă din Barcelona. ‘Începeţi să negociaţi fără linii roşii!’, a spus oficialul european.
După mai mult de un an de conflict deschis între Catalonia şi Madrid, Artur Mas, preşedintele regiunii Catalonia, a lansat ‘o bombă’ în 12 decembrie, fixând data de 9 noiembrie 2014 – în acord cu cei care formează majoritatea în parlamentul regional, printre care şi stânga independentistă – pentru organizarea unui referendum privind independenţa Cataloniei.
Întrebarea ce va fi pusă alegătorilor va fi dublă: ‘Vreţi ca (regiunea) Catalonia să fie un stat? Da sau nu?’ şi, dacă răspunsul este ‘da’, ‘Doriţi ca acest stat să fie independent?’.
La rândul său, premierul guvernului conservator spaniol, Mariano Rajoy, a declarat la 20 ianuarie că, atât timp cât el va fi şeful guvernului spaniol, ‘nu va fi nici independenţă a Cataloniei, nici referendum’.
Sub efectul crizei economice, care a alimentat animozităţile împotriva statului spaniol, Catalonia, una dintre cele mai bogate din cele 17 regiuni ale Spaniei, cu o extrem de puternică identitate culturală şi lingvistică în rândul celor 7,5 milioane de locuitori, cunoaşte un puternic avânt separatist.