Bruxellesul încearcă să mobilizeze UE în legătură cu dreptul la azil

Economica.net
07 07. 2014
refugiati_15504100

”În prezent, refugiaţii au o singură posibilitate pentru a ajunge în Europa, şi aceasta este reinstalarea. Nu există nimic altceva”, a declarat Cecilia Malmstrom într-o conferinţă de presă la Bruxelles, în ajunul unei reuniuni informale a miniştrilor europeni de interne la Milano.

Italia, care prezidează în acest semestru reuniunile miniştrilor din UE, a făcut din imigraţie una dintre priorităţile sale.

”Trebuie să găsim căi legale pentru a le permite să ajungă în Europa. În caz contrar, ei aleg căile ilegale şi ajung pe mâinile traficanţilor”, a spus Malmstrom, reamintind că ea a propus crearea de vize umanitare, dar că ”această propunere n-a fost bine primită de către statele membre”.

Comisarul european a deplâns faptul că s-au înregistrat puţine progrese în această problemă.

Statele membre nu prea se oferă pentru programe de reinstalare a refugiaţilor. Astfel de programe sunt abordate împreună cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

”Ţările vecine cu Siria au pe teritoriul lor trei milioane de refugiaţi şi circa 100.000 au fost reinstalaţi în cele 28 de ţări membre ale UE. Nu sunt mulţi”, a subliniat Cecilia Malmstrom. ”Cerinţele sunt enorme şi cele 28 de state membre trebuie să se angajeze”, a pledat comisarul european.

Miniştrii europeni trebuie să spună, de asemenea, cum intenţionează să răspundă la apelurile Italiei, confruntată cu un aflux de imigranţi.

Italia a lansat operaţiunea ‘Mare Nostrum’ în octombrie 2013, la câteva zile după moartea a 366 de imigranţi care au pierit înecaţi în largul insulei Lampedusa.

După mai mult de opt luni, 73.686 de persoane au fost salvate, respectiv în medie 270 pe zi.

Numai Marina italiană singură a salvat aproape 50.000 de imigranţi, proveniţi în principal din Siria şi Africa Sub-Sahariană, în majoritate bărbaţi, dar şi 10 sută femei şi peste 6.000 de copii, unii fără familie.

Autorităţile italiene cer o angajare a tuturor statelor membre pentru a continua operaţiunea ‘Mare Nostrum’. ”Vom vedea la Milano ce se poate face. Aşteptăm să cunoaştem exact cerinţele autorităţilor italiene pentru a discuta despre aceasta”, a conchis comisarul european.