BTA: Ministerul bulgar al Turismului a făcut o prioritate din dezvoltarea turismului viticol

Ministerul bulgar al Turismului a decis să dea prioritate dezvoltării unor tipuri specializate de turism, precum turismul cultural şi subtipurilor sale, dintre care cel mai important este turismul viticol, a declarat miercuri ministrul adjunct al Turismului, Mariela Modeva la deschiderea primei conferinţe profesionale internaţionale dedicate soiului de struguri Mavrud, scrie Agerpres.
AGERPRES - Dum, 30 oct. 2022, 11:44
BTA: Ministerul bulgar al Turismului a făcut o prioritate din dezvoltarea turismului viticol

Mariela Modeva a subliniat că aceste obiective au fost stabilite în strategia Ministerul Turismului de a promova Bulgaria ca o destinaţie sustenabilă şi un brand recunoscut.

„International Mavrud Day este un motiv, o sărbătoare şi o iniţiativă excelentă recunoscută de întreaga industrie viticolă. Cred şi sper că va deveni ceva mai mult, o dezvoltare în direcţia corectă şi înfiinţarea unui brand naţional pentru vinurile din Bulgaria”, a declarat la rândul său Ivailo Katerski, preşedintele Bulgarian Association of Wine Professionals, care a organizat evenimentul, potrivit Agerpres.

În discursul său, ministrul bulgar al Agriculturii, Yavor Gechev şi-a exprimat încrederea că Bulgaria are perspective foarte bune pentru a dezvolta turismul viticol.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Am fost extrem de neplăcut surprinşi să aflăm, după discuţiile de ieri cu Guvernul, în Consiliul Naţional Tripartit, pe tema Ordonanţei privind reducerea cheltuielilor, că de la 1 ianuarie......
Importurile de gaze s-au redus cu 13,7% în primele 10 luni; producţia s-a majorat cu 1,2%
Importurile de gaze s-au redus cu 13,7% în primele 10 luni; producţia s-a majorat cu 1,2%
România a importat, în primele zece luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,549 milioane tone echivalent ...
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, ...
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit ...