BTA: Rata anuală a inflaţiei în Bulgaria a rămas neschimbată la 2,8% în luna iulie

20 08. 2024
bulgaria 545643

Conform acestor date, în Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei a fost de 2,8% în luna iulie, în creştere de la un nivel de 2,6% în iunie, iar în zona euro rata anuală a inflaţiei a fost de 2,6% în luna iulie, în creştere de la 2,5% în luna iunie.

În Bulgaria, rata anuală a inflaţiei a fost de 2,8% în luna iulie, la fel ca şi în luna iunie. Totuşi, de la o lună la alta preţurile de consum au crescut cu 1,2% în Bulgaria.

În luna iulie 2024, cea mai mare contribuţie la inflaţia anuală în zona euro a venit din partea serviciilor (care au înregistrat un avans de 1,82 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (creştere de 0,45 puncte procentuale), bunuri industriale non-energetice (creştere de 0,19 puncte procentuale) şi energie (creştere de 0,12 puncte procentuale).

În luna iulie a anului trecut, Bulgaria a înregistrat o rată anuală a inflaţiei de 7,8%, în timp ce în Uniunea Europeană acest indicator s-a situat la 6,1% iar în zona euro la 5,3%.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.