BTA: Traficul pe podul Vidin-Calafat a atins cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani

Traficul pe podul peste Dunăre care face legătura între oraşul Vidin din Bulgaria şi oraşul Calafat din România este de două-trei ori peste nivelul normal, atingând cea mai ridicată valoare din istoria de nouă ani a podului, a declarat Lyudmil Dimitrov, directorul tehnic al companiei care administrează podul.
AGERPRES - mie, 10 aug. 2022, 15:27
BTA: Traficul pe podul Vidin-Calafat a atins cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani

Peste 1.100 de camioane şi peste 1.300 de autoturisme şi autobuze ies zilnic din Bulgaria.

Traficul este la un nivel semnificativ şi în sens invers, potrivit adjunctului ministrului bulgar al Transportului şi Comunicaţiilor, Nikolay Naydenov. Acesta a inspectat marţi drumul european E79 şi punctul de trecere a frontierei de la podul Vidin-Calafat şi s-a întâlnit cu reprezentanţii tuturor autorităţilor responsabile de traficul pe pod. Inspecţiile au fost ordonate de vicepremierul şi ministrul Transportului şi Comunicaţiilor din Bulgaria, Hristo Aleksiev, ca urmare a informaţiilor referitoare la apariţia unor cozi lungi de camioane.

Naydenov a spus că a fost elaborat un document-cadru pentru a urgenta procedurile vamale la punctul de trecere a frontierei. Partea română ar urma să îşi anunţe punctul de vedere cu privire la acest document-cadru.

Pentru găsirea unei soluţii pe termen lung la blocajele de pe podul Vidin-Calafat, ministrul bulgar al Transportului şi Comunicaţiilor, Hristo Aleksiev va iniţia o reuniune cu omologul român, Sorin Mihai Grindeanu.

Stire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primele cifre despre investiția celebrei familii Julius Meinl în hotelul Ambasador din București, care se va deschide în 2027
FOTO Primele cifre despre investiția celebrei familii Julius Meinl în hotelul Ambasador din București, care se va deschide ...
Julius Meinl Living, parte din grupul Julius, a intrat anul trecut pe piața hotelieră din România prin achiziția hotelului Ambasador din București, care se va redeschide în 2027 după ample......
Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană
Parisul se pregătește de veri cu temperaturi de 50 de grade Celsius și investește într-un plan de răcorire urbană
Municipalitatea din Paris se pregăteşte pentru valuri de caniculă cu temperaturi care ar putea atinge 50 de grade Celsius ...
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri iar valoarea totală ...
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo, consideră pirateria online responsabilă pentru decăderea forbalului italian
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo, consideră pirateria online responsabilă pentru decăderea forbalului italian
Preşedintele Serie A, Luigi De Siervo (foto), a indicat că serviciile ilegale de streaming online şi drept urmare scăderea ...