„Bucharest Start-up City”: Firea lansează programul de finanţare cu câte 50.000 euro a 200 de afaceri noi

Primaria Capitalei va finanţa 200 de startup-uri ale întreprinzătorilor bucureşteni, cu câte 50.000 euro fiecare, valoarea totală a programului "Bucharest Start-up City" fiind de 10 milioane de euro. 
Economica.net - mar, 11 dec. 2018, 15:15

„Semnez astăzi Protocolul prin care Primăria Capitalei va finanţa 200 de start-up-uri ale întreprinzătorilor bucureşteni cu câte 50.000 euro fiecare. Programul municipal ‘Bucharest Start-up City’ s-a născut din dorinţa de a încuraja şi dezvolta sistemul privat, cu atât mai mult cu cât, în acest an, regiunea Bucureşti-Ilfov este exceptată de la finanţare europeană pentru start-up-uri, aplicanţii din Capitală fiind depunctaţi semnificativ în cadrul programului Start-up Nation”, a declarat primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea.

„Bucharest Start-Up City” va incepe în Capitala de anul viitor, iar valoarea totală a programului este de 10 milioane de euro.

Primarul a precizat că proiectele vor fi analizate în urma Regulamentului care fi anunţat în perioada următoare şi a afirmat că bugetul este alocat de Primăria Municipiului Bucureşti, iar programul beneficiază de expertiza CNIPMMR.

Firea a estimat ca s-ar putea crea 400 de noi locuri de muncă, cu ocazia acordării acestor granturi de către PMB. Ea şi-a exprimat convingerea că programul va fi un succes şi va exista o viitoare etapă, menţionând că promovarea proiectului este foarte importantă în mediul universitar.

Firea a subliniat că se va merge în universităţi pentru promovarea proiectului, dar vor fi acceptate să aplice toate persoanele care vor îndeplini criteriile din Regulament.

„Împreună cu doamna primar am stabilit că vom vizita fiecare universitate din Bucureşti (…) antreprenorii potenţiali pot veni din orice domeniu, evaluarea lor va fi făcută pe baza unui punctaj şi pe baza aplicării unui plan de afaceri. (…) O să punem foarte mult accentul pe calitatea şi dorinţa întreprinzătorului de a implementa un plan de afaceri”, a declarat Florin Jianu.

Potrivit acestuia, importantă este vârsta firmei şi nu cea a antreprenorului, fiind vorba despre un debutant, dacă acea companie e la început de drum.

„Protocolul pe care l-am semnat astăzi conţine mai mulţi paşi, astăzi operaţionalizăm acest program, ‘Bucharest Start Up City’, dar împreună vom continua să lucrăm pentru mediul antreprenorial din Bucureşti, prin înfiinţarea ulterior a unei agenţii de atragere de investiţii în parteneriat public-privat, prin înfiinţarea unor instrumente suport pentru antreprenori de tipul incubatoarelor, acceleratoarelor de afaceri, dar şi un fond de investiţii pentru Capitală. Astfel, vom implementa ceea ce se cheamă un ecosistem de afaceri. Avem grijă împreună de toţi antreprenorii, fie ei la început de drum sau în altă etapă de dezvoltare”, a spus Florin Jianu.

El şi-a exprimat regretul că s-a luat decizia ca România Start Up Nation să excludă Capitala.

„Ne propunem să acordăm granturi în valoare de 50.000 de euro, faţă de România Start Up Nation, care acordă granturi de 40.000 euro. Noi vom susţine câteva lucruri în plus faţă de România Start Up Nation, în primul rând această sumă, care e un pic mai mare, dar şi rata de cofinanţare, ne dorim ca oamenii care doresc să investească să vină şi cu un risc propriu, să vedem şi apetitul propriu de investiţie. Vom fi foarte atenţi la calitatea planurilor de afaceri”, a afirmat Jianu.

El anunţat că în ianuarie se va pune în dezbatere publică regulamentul.

„Împreună cu doamna primar o să mergem şi o să ne întâlnim cu potenţiali beneficiari, cu studenţi, cu tineri din Bucureşti şi să dezbatem idei şi modalitatea în care acest program ar putea să fie îmbunătăţit, aşa încât în luna februarie-martie să încercăm să deschidem aplicaţiile şi până spre sfârşitul lunii mai – iunie să putem deja să avem toate datele pentru a putea semna contractele. Beneficiarii vor avea la dispoziţie – ne propunem noi – 12 luni, dar aceste lucruri vor fi puse la punct ca urmare a dezbaterilor publice şi a votului în CGMB”, a adăugat Jianu.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...