Bucura-Oprescu: Pentru a putea plăti pensii şi salarii decente este nevoie de reglementări clare pentru piaţa muncii
În acest sens, ministrul Muncii s-a întâlnit vineri cu reprezentanţi ai unor confederaţii sindicale, ai unor confederaţii patronale, precum şi ai Ministerului Educaţiei, ai Ministerului Investiţiilor şi Fondurilor Europene şi ai Autorităţii Naţionale de Calificare.
„În urma discuţiilor aplicate de azi am agreat ca Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei să emită un ordin comun prin care actualele standarde ocupaţionale să fie prelungite până la data de 31 decembrie 2024, în condiţiile în care acestea îşi încetau valabilitatea la 1 septembrie 2023, respectiv 1 ianuarie 2024, după caz. Este nevoie de o soluţie imediată pentru prevenirea unei posibile crize pe piaţa formării continue de personal, iar pe termen lung este nevoie de revizuirea legislaţiei şi a unor standarde pentru ca sistemul să devină funcţional şi practic. Vom continua să lucrăm împreună pentru a stabili obiective, un calendar clar de dialog şi resurse pentru a avea o piaţă a muncii cât mai competitivă şi mai adecvată cerinţelor actuale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, într-o postare pe Facebook.
Blocul Naţional Sindical (BNS) a anunţat tot vineri că termenul de eliminare a standardelor ocupaţionale va fi prorogat până la data de 31 decembrie 2024, având în vedere că aproape 700 de standarde ocupaţionale urmau să fie desfiinţate de la data de 1 septembrie 2023.
Preşedintele BNS, Dumitru Costin, s-a întâlnit vineri cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, discuţiile axându-se pe tema celor aproape 700 de standarde ocupaţionale care urmau să fie desfiinţate de la data de 1 septembrie 2023. „În urma întâlnirii, s-a luat decizia emiterii unui ordin comun al miniştrilor Muncii şi Educaţiei prin care să fie prorogat termenul de eliminare a standardelor ocupaţionale până la data de 31 decembrie 2024. De asemenea, s-a stabilit înfiinţarea unui grup de lucru, începând cu luna septembrie, aflat în coordonarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, care să realizeze un plan de măsuri pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare a pieţei de formare a adulţilor din România”, a anunţat BNS într-un comunicat.
Blocul Naţional Sindical a lansat, în data de 3 august 2023, un apel public către ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru a salva aproximativ 700 de ocupaţii din România care riscau să dispară de la data de 1 septembrie 2023, în urma unor decizii luate de Autoritatea Naţională pentru Calificări.