Bucureştenii pot avea de astăzi căldură în locuinţe, dacă asociaţiile de locatari sunt de acord
Directorul tehnic al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) a spus că începând de luni bucureştenii vor avea căldură în apartamente „acolo unde asociaţiile de locatari sunt de acord cu punerea în funcţiune a sistemului de încălzire”.
Nicolae Niculescu a precizat că de săptămâna trecută RADET a început furnizarea agentului termic pe timp de noapte pentru şcoli, grădiniţe şi spitale, iar de luni vor fi alimentaţi şi consumatorii casnici.
„Până în prezent, aproape 70 la sută dintre asociaţiile de locatari din Capitală au fost de acord cu furnizarea agentului termic în zilele cu temperaturi scăzute”, a spus Nicolae Niculescu, precizând că acolo unde bucureştenii nu beneficiază de căldură este decizia asociaţiei de locatari.
Totodată, directorul tehnic al RADET a arătat că luni se vor efectua câteva probe termice la trei puncte termice din zona Drumul Taberei, unde se desfăşoară lucrările la magistrala de metrou, urmând ca în cursul serii acestea să devină funcţionale şi să furnizeze agent termic către populaţie.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a discutat luni cu toţi directorii instituţiilor responsabile, pentru a analiza măsurile care vor fi luate odată cu începerea sezonului rece.
În legătură cu furnizarea agentului termic, Oprescu a arătat că dacă se va încălzi, regia va întrerupe furnizarea agentului termic, urmând să fie reluată când temperaturile exterioare vor scădea.
Potrivit prevederilor legale, furnizarea agentului termic pentru încălzire în regim permanent are loc dacă timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 şi 6.00, se înregistrează valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de plus 10 grade Celsius sau mai mici.
Debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi pentru apa caldă menajeră ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată în timpul sezonului de încălzire, potrivit Legii serviciului public de alimentare cu energie termică.
Municipalitatea anunţa, în octombrie, că toţi bucureştenii vor beneficia de subvenţie pentru plata energiei termice de la RADET. Reprezentanţii municipalităţii precizat, pentru MEDIAFAX, că suma prevăzută în acest scop este de 590 de milioane de lei, cu aproape 30 de milioane mai mult decât în 2011.
Anul trecut, municipalitatea a alocat pentru subvenţiile la plata energiei termice 561,45 milioane de lei. În 2010, subvenţiile alocate de primărie au totalizat 343 de milioane lei, iar în 2009, aproximativ 357 milioane de lei, potrivit sursei citate.
Subvenţia reprezintă diferenţa dintre costul de producţie a gigacaloriei, 328 de lei, şi preţul care ajunge la bucureşteni – 169,88 lei, preciza municipalitatea.