Bucureşti 9 – Reuniune NATO cu România şi celelalte ţări de pe flancul estic

11 06. 2024
nato_de_sus_46146300

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va lua de asemenea parte în timpul zilei la reuniunea aşa-numitului grup „Bucureşti 9” (Formatul Bucureşti), la Riga, scrie Agerpres.

Din grup fac parte România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia şi cele trei state baltice: adică, statele de pe flancul estic al NATO.

Grupul a fost fondat în urma anexării ilegale de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, la iniţiativa Poloniei şi României.

Următorul summit ordinar al NATO urmează să aibă loc la Washington, între 9-11 iulie. Pe agenda summitului se află sprijinul pentru Ucraina, care se confruntă de peste doi ani cu atacul Rusiei.

Totodată, va fi sărbătorită cea de-a 75-a aniversare a Alianţei de apărare transatlantice. NATO a fost fondată la Washington în 1949, de SUA, Franţa, Regatul Unit şi alte nouă state occidentale.

Actuala gazdă Letonia, precum şi Estonia, Lituania, România, Bulgaria şi Slovacia au aderat la NATO în 29 martie 2004, în timp ce Republica Cehă, Polonia şi Ungaria au aderat cu cinci ani mai devreme, în 12 martie 1999.

Cele nouă state din centrul şi estul Europei au îngrijorări legate de securitatea lor în faţa războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi – exceptând Ungaria – sunt printre cei mai fermi susţinători ai Kievului.