București – Ilfov: Trei noi trasee unde trenurile vor circula la 30 de minute – secretar de stat
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a relansat licitația pentru achiziția a 62 trenuri electrice de scurt parcurs, care vor deservi marile orașe în frecvență ridicată, precum Arad, Bacău, Bistrița, Brașov, Buzău, Cluj Napoca, Constanța, Focșani, Iași, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara și prin intermediul nodurilor feroviare învecinate Alexandria, Reșița și Târgu Mureș, a anunțat Scrioșteanu.
Potrivit lui, trenurile sunt achiziționate cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile și bugetului de stat al României, în cadrul Programului Operațional Transporturi 2021 – 2027.
El adăuga că, în zona metropolitană București-Ilfov, stațiile vor fi deservite de un tren electric la un interval de 30 minute, pentru următoarele rute:
- Periș – Scroviștea
- Domnești – Grădinari
- București Obor – Pantelimon – Brănești
În condițiile derulării unei proceduri de achiziții fără mari întârzieri, se poate estima că trenurile vor fi în circulație începând cu 2025 – 2026, anticipează oficialul din Transporturi.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a relansat procedura de atribuire pentru achiziţia unui număr de 62 rame electrice regionale RE-R, potrivit unui anunț publicat pe 15 mai 2022 în SEAP.
Valoarea estimată pentru cele 62 de trenuri variază între 3,238 miliarde de lei şi 4,150 miliarde de lei, fără TVA.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 4 iulie 2022, ora 15:00. „Se pot solicita clarificări cu maxim 20 de zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor. Ofertele se transmit în limba română, iar moneda de referinţă este RON”, se mai spune în comunicatul transmis luni de ARF.