Bucureşti: Tramvaiul 41, suspendat în acest weekend. Va fi înlocuit de autobuzele 641

Economica.net
18 08. 2016
218_41_9_13740100

„În vederea executării unor lucrări de revizie la calea de rulare a tramvaielor din linia 41, în zilele de 20 şi 21 august 2016, linia 41 se suspendă. Pentru preluarea călătorilor se înfiinţează linia navetă de autobuze 641, care va funcţiona între terminalele «Piaţa Presei» şi «Ghencea», pe Bulevardul Expoziţiei, Bulevardul Mărăşti, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, Strada Turda, Pasajul Grant, Şoseaua Crângaşi, Şoseaua Virtuţii, Pasajul Lujerului, Strada Braşov, Bulevardul Ghencea”, se arată într-un comunicat al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), citat de Agerpres.

Autobuzele vor opri pe sensul către terminalul Ghencea, pe Bulevardul Mărăşti, în staţiile amplasate în zona Institutului de Agronomie şi după intersecţia cu Strada Alexandru Constantinescu, pe Strada Turda, în staţiile amplasate după intersecţia cu Bulevardul Ion Mihalache, respectiv înainte de Pasajul Grant, pe Şoseaua Crângaşi şi Şoseaua Virtuţii, în staţiile corespunzătoare liniei 178, precum şi în nouă staţie situată înainte de Bulevardul Uverturii, pe Strada Braşov, în staţiile corespunzătoare liniilor 105, 173 şi 221 precum şi în noua staţie situată după intersecţia cu Bulevardul Timişoara şi în terminalul Ghencea, în staţia corespunzătoare liniei 221.

Pe celălalt sens, către terminalul Piaţa Presei Libere, autobuzele vor opri pe Strada Braşov, în staţiile corespunzătoare liniilor 105, 173 şi 221, precum şi în noile staţii situate după intersecţia cu Drumul Taberei, respectiv înainte de Bulevardul Timişoara, pe Şoseaua Virtuţii, în noua staţie amplasată după intersecţia cu Bulevardul Uverturii, apoi în cele corespunzătoare liniei 178, pe Şoseaua Crângaşi, în staţiile corespunzătoare liniei 178, pe Strada Turda, în noua staţie amplasată după Pasajul Grant, pe Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, în noua staţie amplasată după intersecţia cu Bulevardul Ion Mihalache, pe Bulevardul Mărăşti, în noua staţie amplasată după intersecţia cu Strada Alexandru Constantinescu, apoi în cele corespunzătoare liniei 330 şi în terminalul Piaţa Presei Libere, în staţiile corespunzătoare liniei 449.