Bucureştiul, al doilea oraş „cool” din Europa. Una dintre atracţii: preţul berii!!
Bucureştiul s-a clasat pe locul al doilea în topul celor mai „cool” oraşe din Europa, după Lisabona, cercetarea fiind realizată de publicaţia slate.fr.
Cei care au realizat clasamentul au luat ca principale criterii preţul berii, numărul studenţilor din oraş şi numărul de cartiere unde turiştii sau locuitorii se pot distra. Între cele 11 variabile luate în considerare s-au mai numărat calitatea transportului de noapte şi legislaţia privind consumul de canabis.
Până la urmă au fost realizate două topuri, unul atribuind o pondere egală tuturor criteriilor, iar cel de-al doilea, o pondere mai mare, de 20%, cazării. În ambele clasamente, primul situând pe primul loc Lisabona, iar cel de-al doilea, Varşovia, Bucureştiul a ocupat locul al doilea. Clasamentul a cuprins 25 de oraşe din Europa.
După Bucureşti, următoarele două locuri din clasamentul condus de Lisabona au fost ocupate de alte două capitale ale unor ţări din Europa de Est, respectiv de Praga şi Vilnius. Parisul s-a situat pe locul al 20-lea în acest clasament. Capitala Franţei şi cea a Marii Britanii au figuat ca fiind cele mai scumpe capitale pentru studenţi.
În cel de-al doilea top, condus de Varşovia, poziţiile nu au fost mult diferite (două-trei poziţii), iar Bucureştiul şi-a păstrat poziţia.
De asemenea, în ambele clasamentele, capitalele ţărilor nordice s-au situat pe ultimele locuri.
În privinţa surselor, jurnaliştii revistei au relatat că, pentru datele necesare au apelat la site-ul de statistică Eurostat. Pentru numărul de cartiere în care turiştii se pot distra, autorii au apelat la ghidul Routard, iar pentru preţul biletului de intrare în cluburile de noapte, la Resident Advisor.