Bucureştiul, destinaţie de city break pentru 3.600 de turişti israelieni

Economica.net
21 03. 2014
bucuresti_aviatiei_19743800_63482800_68761300_31057300

‘Numai pe city break-uri avem 3.600 de turişti, iar pentru Mamaia, 2.800. Avem zboruri pe Constanţa care vor fi operate în perioada iunie – septembrie’, a declarat directorul comercial al agenţiei, Meidan Butnaru.

În perioada mai – august 2014, Meshek Wings Tours, unul dintre primii 10 tour-operatori din Israel, va aduce aproximativ 3.600 de turişti israelieni în Bucureşti, pentru programe tip city break. De asemenea, Meshek organizează un zbor charter săptămânal cu turişti israelieni, în fiecare marţi, pentru sejururi la munte.

‘Un turist cheltuie în medie o sută de euro pe zi în cazul programelor tip city break, iar durata medie a unui astfel de program este de trei zile. În cazul Meshek, putem discuta, pentru perioada mai – august, de un rulaj de peste 1 milion de euro. Plus că aceste pachete city break oferă şi opţiunea unei excursii pe Valea Prahovei. Noi suntem primii care am introdus city break-urile pe Bucureşti, pe piaţa israeliană. Până în prezent, israelienii veneau în Bucureşti în special pentru cazinouri, deci reprezentau un alt segment. Bucureştiul este, de multe ori, o destinaţie de pornire’, a spus Meidan Butnaru.

Turiştii israelieni apreciază cel mai mult în Bucureşti centrul istoric, parcul Herăstrău, serile de folclor, dar şi shopping-ul.

‘Bucureştiul nu are mulţi turişti în week-end. Capitala mai are multe de făcut. Sunt multe hoteluri cu servicii foarte bune, unde hotelierii înţeleg că trebuie să ofere preţuri mai mici pentru week-end, pentru pachetele tip city break. Acum este momentul propice, mai ales că în ultimele săptămâni au apărut o serie de articole pozitive care prezintă România drept o destinaţie atractivă. În prezent, avem zboruri foarte multe între Israel şi România, cu El Al, TAROM, Wizz Air şi, prin noi, cu Blue Air. România are parte, în sfârşit, de un lobby bun în Israel, care trebuie sprijinit. Aceasta este munca Autorităţii Naţionale pentru Turism, care, în ultimele luni, chiar putem spune că a reuşit să realizeze o promovare bună pe piaţa israeliană’, a adăugat Meidan Butnaru.

Turiştii israelieni care aleg litoralul românesc merg, de obicei, şi în excursii opţionale în Delta Dunării, destinaţie care îi atrage foarte mult.

‘Am adus în continuare turişti israelieni în România, începând cu 2009. Nu ne-am ocupat de oameni de afaceri, de pasionaţii de cazinouri, ci am adus turişti interesaţi de destinaţia turistică România. Ca să putem risca să mai facem chartere trebuia să descoperim o portiţă din partea autorităţilor. De câteva luni, lucrurile s-au schimbat. Este o echipă tânără, care ne sprijină. Nu este suficient să aduci un zbor, este nevoie de promovare. Dacă noi vom eşua, de exemplu, o altă firmă din Israel nu va mai intra pe piaţa românească cu produse similare cel puţin cinci ani, deoarece vor considera că produsul nu merge, că destinaţia nu e bună’, spune Meidan Butnaru.