Bucureştiul devine Capitala mondială a jocurilor video

Economica.net
10 09. 2013
dreamhack_bucuresti_1_81251300

Cei mai cunoscuți jucători de StarCraft, CS și LOL vin să câștige premiile puse la bătaie în Capitala României – peste 50.000 de dolari

Show-ul va fi transmis online pe http://dolce-sport.ro și pe canalul TV Dolce Sport, pe postul de televiziune național din Suedia, dar şi în alte 10 ţări

Sala Polivalentă va fi gazdă pentru cei 10.000 de spectatori, veniți din toate colțurile lumii

Premiile în produse la turneele pentru spectatori depășesc 15.000 de euro

Cei mai cunoscuți jucători de StarCraft II, Flash, MaNa, românul NightenD, precum și cele mai tari echipe de Counter-Strike: Global Offensive și League of Legends, Ninjas in Pyjamas, Na’vi, Fnatic sau Copenhagen Wolves, vin să câștige cei peste 50.000 de dolari puși la bătaie în Capitala României cu ocazia DreamHack.

Peste 10.000 de spectatori se estimează că vor trece pragul Sălii Polivalente în week-end-ul 14 – 15 septembrie, veniți din toată lumea pentru a-și încuraja idolii.

“DreamHack București 2013 se anunță a fi cea mai incendiară ediție a acestei competiții europene.Vom găzdui două competiții de StarCraft II, una dintre ele numindu-se StarCraft II League, o competiție globală pe echipe cu premii de peste 10.000 de dolari, care a avut loc online și a cărei finală se va desfășura la București, cu cele mai bune două echipe din lume”, a declarat Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro.

La aceasta se adaugă, potrivit lui Silviu Stroie, competiția principală de StarCraft II DreamHack Open, la care sunt deja înscriși 96 de jucători din toată lumea, cu premii de 20.000 euro, cea de Counter-Strike: Global Offensive, cu premii de 15.000 de dolari, declarată ca fiind cel mai puternic eveniment din 2013, precum și cea de League of Legends, care oferă premii în valoare de 10.000 de dolari.

Jucătorii care participă la competițiile organizate la DreamHack sunt de pe tot globul, din țări ca România, Coreea de Sud, Finlanda, Franța, Germania, Kazahastan, Suedia etc.

La competiția de la Sala Polivalentă vor exista pe tot parcursul week-end-ului și concursuri de 1 vs. 1 pentru cei prezenți, la League of Legends și Dota 2, iar înscrierea se va face la fața locului, pe baza biletului de jucător – spectator. Totodată, toți vizitatorii se vor putea înscrie, în limita locurilor disponibile, la turneele de PS3, astfel: sâmbătă – Tekken Tag Tournament 2, Street Fighter 4 Arcade Edition, Mortal Kombat 9, și duminică – FIFA 13. Valoarea premiilor în produse pentru spectatori depășește suma de 15.000 de euro.

Evenimentul de pe 14 – 15 septembrie 2013 va fi transmis online de pe www.dolce-sport.ro și pe canalul TV Dolce Sport, dar şi în alte 10 ţări.

Biletele pentru DreamHack București 2013 pot fi achiziţionate de pe shop.computergames.ro, Bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio, precum şi în reţeaua de magazine Germanos și au prețuri cuprinse între 34,99 lei și 299,99 lei (în zona VIP).

DreamHack Bucureşti 2013 este susținut de Romtelecom, LikeIT, MadCatz, AMD, Maguay, Kingston, Nvidia, HTC, Coca Cola, Netoia mobilPay, Asus, Eaton, King, Logitech, D-Link, PC Garage, Nanoxia, Natec Genesis, BitDefender, Rin Hotels, Red Goblin, Jerry’s Pizza, Casa di Luigi.