Bucureştiul, în top 10 oraşe cu cel mai mic cost al vieţii din lume, în 2018

Bucureştiul se clasează pe poziţia 9 din 10 capitale ale lumii cu cel mai mic cost de trai, urmat de New Delhi. Instabilitatea economică şi politică sunt principalii factori de influenţă a scăderii costului nivelului relativ de trai, arată un raport întocmit de Economist Intelligence Unit, citat de Mediafax.
Economica.net - Dum, 18 mart. 2018, 17:23
Bucureştiul, în top 10 oraşe cu cel mai mic cost al vieţii din lume, în 2018

Clasamentul este întocmit în funcţie de cele mai mari costuri, astfel că, în „oglindă”, în partea de jos a acestuia, apar oraşele cu cele mai mici costuri.

În acest an, capitala Siriei, Damasc, ocupă ultima poziţie în topul celor mai scumpe oraşe (devenind, astfel, cel mai ieftin), după ce a coborât cu 14 locuri în clasament în ultimele 12 luni, însă locuitorii Damascului nu pot să resimtă oraşul ca devenind mai ieftin din pricina inflaţiei din Siria care atingea aproximativ 28% în 2017.

Înaintea Damascului este situată capitala Venezuelei, Caracas, care a coborât cu 13 locuri, pe locul 132.

„După cum o demonstrează Damasc şi Caracas, un număr din ce în ce mai mare de oraşe devin mai ieftine din cauza schimbărilor politice sau economice. Printre acestea se numără şi Alma Ata (Kazakhstan), Lagos (Nigeria), Bangalore (India), Karachi (Pakistan), Algiers (Algeria), India (Chennai), Bucureşti (România) şi New Delhi (India)”, notează autorii studiului.

La polul opus, în Europa de Vest, oraşele din afara zonei euro rămân în mare parte cele mai scumpe. Zürich (2), Oslo (5), Geneva (6) şi Copenhaga (8) se numără printre cele mai scumpe 10 oraşe. Singura excepţie este Parisul (locul 2), care a apărut printre primele zece oraşe cele mai scumpe din 2003. Următoarele oraşe sunt Hong Kong şi Oslo, care se alătură celorlalte oraşe în top 10.

Toate oraşele analizate au fost comparate cu un cost mediu din New York, care are un indice stabilit la 100, Bucureşti aflându-se în clasament cu un index de 48 din 100.

Potrivit analiştilor, costul vieţii se schimbă constant şi există deja indicii privind modificările care urmează să aibă loc în cursul anului următor.

The Economist Intelligence Unit se aşteaptă ca după o creştere economică la nivel global încurajatoare în 2017, anul 2018 să continue pe linii similare, însă „este de aşteptat ca economia americană şi zona euro să se alăture guvernului Chinei, încercând să gestioneze cu atenţie încetinirea economică.

Preţurile ridicate ale mărfurilor vor stimula exportatorii de pe pieţele emergente, la fel şi cererea externă mare de pe pieţele dezvoltate”, mai arată autorii studiului.

După cinci ani consecutivi de declin, preţurile la petrol şi materii prime au scăzut în 2016 şi au revenit în 2017. Acest lucru va avea un impact asupra preţurilor, în special pe pieţele în care bunurile de bază constituie cea mai mare parte a coşului de cumpărături. Chiar şi cu creşterea actuală a preţurilor la petrol, acesta va fi sub nivelul anilor anteriori, dar va continua să cântărească economiile care se bazează în mare măsură pe veniturile din petrol, mai arată analiştii.

Totodată, în 2018 s-ar putea observa influenţele unor şocuri politice şi economice care au avut un efect mai profund asupra ţărilor analizate. Regatul Unit a înregistrat deja scăderi accentuate ale costului relativ al vieţii datorată referendumului Brexit şi slăbiciunilor legate de valută. În 2018, analiştii se aşteaptă ca acestea să se traducă în creşterea preţurilor, pe măsură ce lanţurile de aprovizionare devin mai complicate, iar costurile de import cresc.

De asemenea, fluctuaţiile monedelor continuă să fie o cauză majoră pentru modificarea clasamentului. În ultimul an, o serie de pieţe au cunoscut mişcări semnificative ale monedelor, care au contracarat în multe cazuri impactul modificărilor interne ale preţurilor, se prezintă în raport.

„Costul Vieţii la Nivel Mondial” este un sondaj bianual de cercetare al Economist Itelligente Unit Limited şi compară peste 400 de preţuri individuale la mai mult de 160 de produse şi servicii. Acest coş include alimente, băuturi, îmbrăcăminte, articole de uz casnic şi articole de îngrijire personală, chirii, abonamente de transport, facturi de utilităţi, şcoli private şi costuri recreative.

Sondajul este un instrument conceput pentru a ajuta specialiştii în resurse umane şi managerii de credite să calculeze indemnizaţiile pentru costul vieţii şi să construiască pachete de compensaţii pentru expatriaţi şi pentru călătoriile de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...