Bucureștiul, pe locul trei în topul preferințelor investitorilor în hoteluri

Andrada Ghira - joi, 11 mart. 2021, 12:56
Bucureștiul, pe locul trei în topul preferințelor investitorilor în hoteluri

Bucureștiul se află pe locul trei după Praga, Budapesta și Varșovia în topul principalelor orașe de interes pentru operatorii hotelieri, arată studiului Hospitality Operator Beat T4 2020 al Cushman&Wakefield Echinox. Operatorii sunt încrezători în ceea ce priveşte redresarea pieței și cred că revenirea pieței va avea loc între 2022-2023 în orașele mai mici, și între 2023-2024 în capitale. 

Bucureștiul a obținut un punctaj de 7,6 pe scara interesului investitorilor, pe locul trei după Praga Și Budapesta, ambele cu un punctaj de 8,3, și Varșovia, cu un punctaj de 8,1.

Volumul tranzacțiilor cu active hoteliere în România a atins în 2020 circa 9,5 milioane de euro, în scădere cu 87% față de volumul de aproape 75 de milioane de euro din 2019.

Această evoluţie a fost în linie cu tendința generală observată în CEE şi SEE. Cererea din partea investitorilor a fost întreruptă în 2020 și mulți proprietari au amânat procesele de vânzare planificate din cauza restricțiilor generate de COVID-19. Cu toate acestea, interesul investitorilor rămâne relativ puternic, spun consultanții.

În mod similar, din perspectiva operatorilor, Bucureștiul a fost una dintre cele mai atractive piețe din regiunile CEE si SEE, urmând îndeaproape pieţe mai dezvoltate precum Varşovia, Praga sau Budapesta, conform sondajului Operator Beat. Alte oraşe țintă din România menţionate de operatorii internaționali au fost: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța și Brașov, unde prezenţa brandurilor internaţionale este scăzută.

Grad maxim de ocupare 17%

Gradul de ocupare al hotelurilor a atins cel mai scăzut nivel, de 5,1%, în luna mai 2020, din cauza restricțiilor guvernamentale privind hotelurile și călătoriile. Odată cu relaxarea restricțiilor, gradul de ocupare a început să crească în perioada de vară. Nivelul maxim atins a fost de 17% în septembrie 2020. Rata medie zilnică (ADR) pentru piața din București a atins 68 euro în 2020.

În ciuda provocărilor din piața hotelieră, în București s-au deschis noi hoteluri precum: Moxy Old Town (iulie 2020) și Holiday Inn Bucharest Times (ianuarie 2021). În plus, proiectul aflat în curs de construcție, precum Autograph Collection din centrul vechi sau extinderea camerelor si renovarea complexului hotelier Radisson Blu, sunt programate spre inaugurare în 2021, respectiv 2023.

Recent, Vision Apartaments a anunțat achiziția hotelului Ramada Majestic din București, iar Apex Alliance se pregătește de deschiderea hotelului Marriott din cadrul Palatul Băncii Marmorosch  Blank.

Te-ar mai putea interesa și
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Dräxlmaier, companie cu o importantă activitate în România, va renunța la 600 de locuri de muncă
Compania germană Dräxlmaier, care activează în România la Hunedoara, Codlea, Satu Mare, Pitești și Timișoara, va reduce cu 600 numărul locurilor de muncă la nivel mondial....
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor energetice
Guvernul spaniol prelungește în 2025 perioada de aplicare a taxei temporare pe profiturile excepționale ale companiiilor ...
Guvernul de la Madrid a emis un decret ce prevede extinderea în 2025 a taxei temporare pe profiturile excepţionale ale ...
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii ...
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...