Încă un Subway în Bucureşti. Vezi unde se deschide al treilea restaurant

26 06. 2012
dsc08960_56068600

Subway, cel mai mare lanţ de restaurante tip fast food din lume, va deschide în următoarea perioadă în capitală cel de-al treilea restaurant din oraş şi al şaptelea la nivel naţional. În premieră, locaţia aleasă este  o clădire de birouri din zona de Nord a Bucureştiului, una dintre cele mai populare zone de business ale Bucureştiului. Este vorba despre UpGround Business Center, situată pe strada George Constantinescu nr 3, aproape de staţia de metrou Pipera. Acolo îşi au sediul unele dintre cele mai mari companii de pe plan local, cum ar fi cel mai mare producător de semiconductori din lume, Intel, care ocupă 3.500 de mp în clădirea BOC, parte a proiectului UpGround. Tot acolo îşi are sediul şi Banca Românească sau firma de consultanţă GFK.

Subway a intrat oficial pe plan local pe 10 aprilie, când Cristian Ştefănescu (32 de ani), un fost angajat al Piraeus Bank, a deschis în franciză unitatea din zona Piaţa Victoriei din capitală. Au urmat Cluj şi Iaşi, iar pentru perioada următoare s-au mai anunţat alte trei unităţi, la Bucureşti în cadrul San Plaza, la Piteşti, în centrul comercial Romarta şi la Timişoara, în cadrul centrului comercial Iulius Mall Timişoara.

Anul acesta, americanii vor inaugura cel puţin 20 de restaurante în toată ţara. Cu ocazia deschiderii primei unităţi din România, pe 10 aprilie, Rumen Radevagentul de dezvoltare al Subway declara pentru ECONOMICA.NET că a semnat deja 20 de contracte de franciză cu antreprenori români. În următorii 4 ani, planul este să deschidă 40 de restaurante.

În 2010, grupul american Subway a devenit cel mai mare lanţ de restaurante tip fast-food din lume, compania detronând atunci Mc Donald’s din punct de vedere al numărului de unităţi. La data de 1 ianuarie 2011, Subway avea 33.479 de restaurante la nivel mondial şi vânzări de 15,2 miliarde de dolari.