Bucureştiul ţine loc de Torino. Uitaţi-vă la numerele de maşini din trafic!
Pe undeva era logic să se întâmple așa. Metropola a jefuit ani la rând provincia, prin intermediul baronilor și fără resurse se ştie că nu se creează locuri de muncă. Iar acum cei din afara Capitalei vin aici, în spaţiul cu grad mare de ocupare, realizat cu ceea ce s-a extras sub formă de rente din teritoriu. Cam tot de aia pleacă românii în străinătate, deoarece multinaționalele politicienii nu le-au oferit motivaţia să reinvesteacă aici.
Dar la fel li se întâmplă şi francezilor, care le-au luat pe vremea imperiilor coloniale resursele marocanilor și algerienilor, iar acum se pomenesc cu ei la Paris, precum vin ai noștri la București, pentru a obține locuri de muncă din partea celor ce i-au deposedat de esenţa investiţională cu care s-ar fi făcut și în țările sau în regiunea lor.
Din punctul acesta de vedere, britanicii au democratizat educația, au creat Commonwealth-ul şi i-au ancorat altfel pe cei ce făceau parte odinioară din imperiu.
Dar mai mult mă pasionează ce e la mine, pe malul Dâmboviței, decât pe Tamisa, fiindcă tot de chestiuni educaționale vorbim. Dacă ne uităm în trafic bucureștenii încearcă să profite câte cât mai mult de breşele lăsate, însă agresivitatea și tupeul lor se mențin la un nivel rezonabil, pe care alte persoane, cu același nivel de educație, îl înțeleg, şi observă că ei nu se bagă ca proştii. Spre deosebire de cei cu numere din afara Bucureștiului, ce dezvoltă, din păcate, un nivel de agresivitate peste cel indigen și aici nu e vorba doar de necesitatea de a da din coate mai tare când ai mai puține relații, ci de un raport direct proporțional între agresivitate și deficitul de educație.
Dacă nu credeți ceea ce spun uitați-vă la parizienii sadea îngroziți de maghrebieni, dar și mai bine haideți să revedem spusele lui Ludwig von Mises:
„Concepţia liberală a vieţii sociale a creat sistemul economic întemeiat pe diviziunea muncii. Expresia cea mai evidentă a economiei de schimb este aşezarea orăşenească, ce e cu putinţă numai într-o astfel de economie.
În oraşe, doctrina liberală a fost dezvoltată într-un sistem închegat şi în ele a găsit cei mai mulţi susţinători. Dar pe măsură ce bogăţia creştea mai mult şi mai repede şi cu cât creştea, în consecinţă, numărul de imigranţi de la sate către oraşe, cu atât mai puternice deveneau atacurile pe care liberalismul le suferea din partea principiului violenţei.
Populaţia venită de la ţară îşi găseşte curând locul în viaţa urbană şi adoptă repede la exterior maniere şi purtări orăşeneşti, dar rămâne vreme îndelungată străină de gândirea civică. O filosofie socială nu poate fi la fel de uşor însuşită ca o haină nouă. Trebuie câştigată, şi anume câştigată cu efortul gândirii.
Astfel, găsim tot mereu în istorie că epoci de creştere puternic progresivă a lumii de gândire liberală, când bogăţia se înmulţeşte o dată cu dezvoltarea diviziunii muncii, alternează cu epoci în care principiul violenţei încearcă să câştige supremaţia – în care bogăţia descreşte, pentru că diviziunea muncii decade. Creşterea oraşelor şi a vieţii urbane a fost prea rapidă; a fost mai mult extensivă decât intensivă. Noii locuitori ai oraşelor au devenit cetăţeni în mod superficial, dar nu şi în modul de gândire. Astfel, odată cu înmulţirea lor, sentimentul civic a intrat în declin. De stânca aceasta s-au sfărâmat toate epocile culturale animate de spiritul burghez al liberalismului; tot de stânca aceasta pare că se va sfărâma şi propria noastră cultură burgheză, cea mai minunată din tot cursul istoriei. Mai ameninţători decât barbarii care asaltaseră zidurile cetăţii din afară sunt cetăţenii neasimilaţi dinlăuntru – aceia care sunt citadini numai ca aspect, dar nu şi ca gândire.”
Înainte de a observa actuala agresivitate din trafic şi de diferenţial educaţional, văzut nu doar la Bucureşti, ci şi la Paris, dar mai puţin la Londra, vă amintesc de orăşenii „numai ca aspect, dar nu şi ca gândire”, care participau la marşuri cu sloganuri gen „Nu ne vindem ţara” sau „IMGB face ordine”.
Pentru aceşti oameni nu era mai de preţ să aibă o piaţă liberă unde să-şi poată vinde forţa de muncă ori să înceapă o afacere, ci ei aveau nevoie de tătuci, care să-i îndrume. Nu întâmplător, România are cei mai mulţi susţinători ai stângii dintre statele din regiune care au aderat la Uniunea Europeană. Explicaţia e dată de populaţia rurală numeroasă, dar mai ales de cei care devin citadini doar ca aspect, nu şi ca mentalitate.