Budăi, despre recalcularea pensiilor: Diferenţele de bani sunt deosebit de consistente, de 8-10 şi chiar 12 milioane lei vechi

Până la 30 septembrie 2019 vor fi calculate şi achitate diferenţele de bani pentru pensionarii din grupele 1 şi 2 de muncă, iar acestea sunt consistente, de 8 -10 şi chiar de 12 milioane de lei vechi pe pensionar pe lună, a declarat, luni seara, ministrul Muncii, Marius Budăi, la Palatul Victoria. 
Economica.net - lun, 13 mai 2019, 16:45
Budăi, despre recalcularea pensiilor: Diferenţele de bani sunt deosebit de consistente, de 8-10 şi chiar 12 milioane lei vechi

„La nivel de Casă Naţională de Pensii Publice suntem în această recalculare şi vreau să vă spun că datele de astăzi sunt următoarele: decizii deja recalculate şi trimise acasă pensionarilor, 46.476 de decizii, decizii puse în plată, 38.126 de decizii. Vreau să fac menţiunea că până la 30 septembrie 2019 vor fi calculate şi practic achitate diferenţele pentru toate aceste persoane. Este o muncă susţinută, dar diferenţele de bani sunt deosebit de consistente, 8-10 chiar 12 milioane de lei vechi pentru fiecare pensionar pe fiecare lună”, a precizat Budăi.

De asemenea, Budăi a precizat că pentru prima oară în România câştigul salarial nominal mediu net depăşeşte 3.000 de lei.

„Câştigul salarial mediu nominal net depăşeşte pentru prima oară în România 3.000 de lei şi anume 3.075 de lei, în creştere cu 142 de lei faţă de luna precedentă, adică 4,8%. Sunt datele prezentate de INS”, a mai spus Budăi.

În luna aprilie a acestui an, ministrul Muncii arăta că vor fi emise aproximativ 100.000 de decizii pentru pensionarii care au lucrat în grupa 1 şi a 2-a de muncă şi cărora la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost fost luat în calcul stagiul de cotizare suplimentar.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...