Budweiser, dat în judecată. Producătorul de bere, acuzat că pune prea multă apă în sticle

Compania ce produce populara marcă americană de bere Budweiser este acuzată că pune prea multă apă în sticle, pentru a-şi mări profitul, potrivit unei plângeri colective în justiţie depuse la San Francisco, în California (vest). Reclamanţii afirmă că firma Anheuser-Busch încalcă legile ce protejează consumatorii în California şi Missouri (centru) "etichetând în mod fals conţinutul de alcool al produselor".
Economica.net - mie, 27 feb. 2013, 08:31
Budweiser, dat în judecată. Producătorul de bere, acuzat că pune prea multă apă în sticle

Plângerea, care cere despăgubiri pentru toţi cumpărătorii de Budweiser din ultimii cinci ani, într-un cuantum neprecizat, a fost depusă vineri la un tribunal districtual din San Francisco.

„Marile companii nu trebuie să mintă clienţii”, a declarat marţi unul dintre autorii plângerii, Nina Giampaoli, de la firma de avocatură Mills Law Firm. „Eu mă simt înşelată. Indiferent despre ce produs este vorba, oamenii trebuie să poată să aibă informaţii fiabile de la societăţi, pe etichete”, subliniază ea.

Compania Anheuser-Busch, cu sediul la Saint Louis, în Missouri (centru), care face parte din grupul belgiano-brazilian ABInBev, a anunţat într-un comunicat că aceste afirmaţii sunt „complet false”.

„Berile noastre respectă integral directivele cu privire la băuturile alcoolizate, un lucru care face din berile nostre mărcile cele mai vândute în Statele Unite şi în lume”, se arată într-un comunicat remis AFP.

Reclamanţii afirmă că, punând prea multă apă în bere, „poate fi produs un număr mai mare de unităţi”.

În plângere se precizează că este vorba despre foarte populara marcă Budweiser cu un nivel de cinci la sută alcool, dar şi de alte mărci ca Bud Ice, Bud Light Platinum şi Michelob.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale......
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde "se ascunde" liderul suprem iranian, ...
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a milioane de cetățeni israelieni
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a ...
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi ...
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Comisia Europeană a propus, marţi, măsuri de accelerare a investiţiilor şi a producţiei în domeniul apărării pentru ...