Buffett câştigă 2 miliarde de dolari în urma unei investiţii la Goldman Sachs

Compania Berkshire Hathaway, condusă de miliardarul Warren Buffett, va câştiga peste 2 miliarde de dolari în urma unei investiţii efectuate la banca americană Goldman Sachs în 2008, la apogeul crizei financiare, potrivit Bloomberg.
Economica.net - lun, 30 sept. 2013, 16:00
Buffett câştigă 2 miliarde de dolari în urma unei investiţii la Goldman Sachs

Buffett a cumpărat în timpul crizei acţiuni Goldman Sachs de 5 miliarde de dolari şi a primit instrumente financiare (warrant-uri) care conferă dreptul de a cumpăra titluri în valoare de alte 5 miliarde de dolari, la preţul de 115 dolari. Goldman Sachs a răscumpărat în 2011 pachetul de acţiuni cumpărat de Buffett, plătind cu 10% mai mult faţă de preţul iniţial.

Miliardarul american a decis în martie să-şi exercite drepturile de achiziţie (warrant-uri) printr-o tranzacţie fără bani, în urma căruia trebuie să primească titluri la bancă în valoare egală cu profitul pe care l-ar obţine dacă ar cumpăra acţiunile la preţul preferenţial şi le-ar vinde la cotaţia actuală.

Acţiunile băncii americane au închis vineri la aproape 160 de dolari. Potrivit unui acord între Berkshire şi Goldman Sachs, cele două părţi vor folosi preţul mediu al ultimelor zece şedinţe bursiere din septembrie, pentru a calcula eventualul profit.

Astfel, Buffett ar putea primi 13,2 milioane de acţiuni Goldman Sachs, în valoare de peste 2 miliarde de dolari.

„Buffett s-a folosit de reputaţia sa pentru a susţine o instituţie financiară într-o perioadă de criză. Goldman Sachs a avut în mod cert de câştigat, chiar dacă a costat destul, iar acţionarii Berkshire de asemenea”, a declarat Richard Cook, cofondator al firmei Cook & Bynum Capital Management.

Aranjamentul din martie, în urma căruia acesta va primi acţiuni echivalente cu profitul, îi permite miliardarului să câştige 2 miliarde de dolari fără să cheltuiască niciun ban, notează Bloomberg. De asemenea, Buffett se poatre concentra pe investiţiile pe termen lung ale Berkshire, precum cele la Wells Fargo şi Coca-Cola.

Te-ar mai putea interesa și
Un puternic cutremur, cu magnitudinea 6,5, a zguduit Columbia
Un puternic cutremur, cu magnitudinea 6,5, a zguduit Columbia
Un puternic cutremur de pământ cu magnitudinea 6,5 pe Richter a zguduit duminică timp de mai multe secunde Bogota şi alte oraşe din Columbia, a anunţat Institutul Naţional de Geologie din......
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Top cele mai rapide trenuri către sudul litoralului
Durata unei călătorii cu trenul din Capitală spre sudul litoralului se încadrează până în patru ore, indiferent de ...
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Trump, gata să desfășoare Garda Națională în California pentru a stopa manifestațiile față de raidurile antiimigrație
Garda Naţională va fi desfăşurată în statul american California dacă protestele faţă de raidurile antiimigraţie ...
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile naționaliste în timpul slujbei
Papa Leon al XIV-lea a criticat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, calificându-le drept „nefericite”, ...