Buget 2018: Câţi bani primesc ministerele şi instituţiile centrale
Buget 2018 – Ministerul Apărării Naţionale – 18.164,9 milioane lei, majorare cu 11,3% faţă de 2017. S-a asigurat alocarea a 2% din PIB pentru acest minister, asigurându-se astfel respectarea angajamentului asumat de România în relaţia cu NATO. Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene – 6.208,6 milioane lei credite bugetare, majorare cu 30,6% faţă de anul 2017, şi 38.343,0 milioane lei credite de angajament. Ministerul Transporturilor – 9.132,8 milioane lei credite bugetare, majorare cu 0,9% faţă de anul 2017, şi 30.911,5 milioane lei credite de angajament‘, a precizat Mişa în deschiderea şedinţei de Guvern.
El a adăugat că Ministerul Educaţiei Naţionale va primi anul viitor 23.794,4 milioane lei, ‘o majorare cu 240,9% faţă de anul 2017‘. Începând cu anul 2018, din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale se vor plăti şi drepturile salariale ale personalului din învăţământul preuniversitar de stat, a completat Mişa.
Ministrul Finanţelor Publice a spus că Ministerul Sănătăţii va primi de la bugetul de stat ‘8.762,2 milioane lei, majorare cu 4,6% faţă de anul 2017‘.
‘Precizăm că pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate s-a alocat suma de 33.769,0 milioane lei, cu 4,530,0 milioane lei mai mult faţă de anul 2017, majorarea însemnând la nivelul CNAS, 15,5%‘, a spus Mişa.
El a menţionat şi bugetul alocat Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, care va fi de 1.117,4 milioane lei, majorare cu 50,4%.
‘În bugetul acestui minister s-au alocat 150 milioane lei pentru finanţarea manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor prilejuite de aniversarea Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial’, a explicat ministrul.
Mişa a menţionat că alocarea bugetară pentru Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale pentru 2018 va fi de 31.693,0 milioane lei, în scădere cu 13,2% faţă de anul 2017. ‘Vreau să menţionez că scăderea provine din diminuarea transferurilor de la bugetul de stat, pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, de la 13.599,1 milioane lei în anul 2017, la 7.408,8 milioane lei în anul 2018’, a completat el.
Ministrul a menţionat că Ministerul Afacerilor Externe va avea un buget de ‘944,1 milioane lei credite bugetare, ceea ce reprezintă o majorare cu 21,9% faţă de 2017, şi 1.033,1 milioane lei credite de angajament‘.
‘În bugetul Ministerului Afacerilor Externe s-au alocat credite de angajament pentru încheierea de contracte pentru pregătirea exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019, în sumă totală de 194,9 milioane lei’, a spus Mişa.
El a menţionat că bugetul pe 2018 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va fi de 23.522,1 milioane lei, o majorare de 23,6%.
Ministerul Afacerilor Interne, bugetul alocat este 15.311,9 milioane lei, o majorare cu 20,7%.
Ministerul Justiţiei, bugetul este 3.750,6 milioane lei, în scădere cu 0,8%.
Ministerul Public, buget – 1.234,7 milioane lei, o majorare de 0,23%‘.
Ministerul Tineretului şi Sportului va avea un buget de 517,3 milioane lei, majorare de 15,3%.
Ministerul Mediului, buget 444,9 milioane lei în scădere cu 5,4%.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, buget 291,8 milioane lei, din care 170 milioane lei pentru majorarea capitalului social la Companiei Naţională ‘Poşta Română’ – S.A..
Ministerul Economiei, buget – 355,9 milioane lei, din care 53 milioane lei pentru capitalul social al operatorilor economici din industria naţională de apărare aflaţi sub autoritatea acestuia, reprezintă o majorare de 104,9%.
Ministerul Energiei, buget – 583,3 milioane lei, în scădere cu 36,0%’.
Mişa a prezentat şi bugetul Ministerului Finanţelor Publice care va fi de 4.569,4 milioane lei, o majorare de 25,5%.
‘Ministerul Finanţelor Publice – ‘Acţiuni generale’, buget – 21.595,6 milioane lei, majorare 1,2%’, a completat acesta.
‘Secretariatul General al Guvernului, buget – 1.336,3 milioane lei, majorare – 24,8%. Ministerul Turismului, buget – 63,4 milioane de lei, majorare 39,8%. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, buget 1.237,1 milioane lei, majorare – 32,4%. Ministerul Cercetării şi Inovării, buget – 1.652,7 milioane lei, majorare – 13,6%. Ministerul Apelor şi Pădurilor, buget de 438,9 milioane lei, o majorare de 26,8%. Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, buget – 8,9 milioane lei, majorare de 16,8%. Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, buget – 7,3 milioane lei, în scădere cu 0,7%. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, buget – 25,4 milioane lei, majorare de 44,6%’, a mai afirmat Mişa.
Ministrul Finanţelor Publice a menţionat, apoi, bugetul Camerei Deputaţilor – 436,2 milioane lei, majorare de 29,6%, al Senatului – 196,0 milioane lei, majorare de 30,3%, şi al Administraţiei Prezidenţiale – 57,6 milioane lei, o majorare de 20,7%.
Mişa a mai spus că bugetul celorlalte instituţii este menţionat în anexele la proiectul de buget pentru 2018.