Buget 2021 – Vot final, marţi, în plenul reunit al Parlamentului, după ultimele dezbateri

AGERPRES - mar, 02 mart. 2021, 07:16
Buget 2021 - Vot final, marţi, în plenul reunit al Parlamentului, după ultimele dezbateri

Plenul reunit al Parlamentului reia, marţi, dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021. La finalul dezbaterilor, cele două proiecte vor fi supuse votului final al Parlamentului.

Dezbaterile au fost întrerupte, în noaptea de luni spre marţi, la ora 2,00, după ce timp de câteva ore au fost prezentate şi supuse votului amendamentele formulate la bugetul Ministerului Dezvoltării. De altfel, pentru acest buget au fost formulate cele mai multe amendamente – peste două mii -, foarte multe fiind susţinute în plen, scrie Agerpres.

În cursul zilei de marţi, plenul Legislativului continuă dezbaterile pe anexele proiectului Legii bugetului de stat şi pe proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

La finalul dezbaterilor, cele două proiecte vor fi supuse votului final al Parlamentului.

Luni seara, senatorii şi deputaţii au votat pe articole proiectul Legii bugetului pe acest an. Nu a fost acceptat niciun amendament la cele 57 de articole ale proiectului de lege, acestea fiind aprobate în forma Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Hidroelectrica pentru toți clienții, notificare trimisă. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Anunț de la Hidroelectrica pentru toți clienții, notificare trimisă. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Hidroelectrica a trimis notificări clienților în care îi anunță că de la 1 iulie nu vor mai exista prețurile plafonate în funcție de consum, și le-a transmis noul preț al energiei......
Ne așteaptă minimum 18 luni de perioadă dificilă – Alexandru Nazare, fost ministru de finanțe
Ne așteaptă minimum 18 luni de perioadă dificilă – Alexandru Nazare, fost ministru de finanțe
Rezolvarea problemelor de deficit trebuie să fie parte a unui plan de relansare economică a României și ne așteaptă ...
Industria auto mondială este la mâna câtorva birocraţi chinezi – reportaj Reuters
Industria auto mondială este la mâna câtorva birocraţi chinezi – reportaj Reuters
Într-o clădire gri de pe latura de est a pieţei Tiananmen din Beijing, o mică echipă de funcţionari din cadrul Ministerului ...
Modernizarea unui avion de linie Boeing 747 de lux, primit de Trump în Qatar va costa sute de milioane de dolari pentru a fi transformat în Air Force One
Modernizarea unui avion de linie Boeing 747 de lux, primit de Trump în Qatar va costa sute de milioane de dolari pentru ...
Secretarul Forțelor Aeriene, Troy Meink, a declarat joi că modernizarea unui avion de linie Boeing 747 de lux din Qatar ...