Buget UE: Italia este gata să îşi folosească dreptul de veto, pentru a-şi apăra interesele

Italia este gata să blocheze un acord privind bugetul UE pentru perioada de programare financiară 2014-2020 dacă înţelegerea nu este echitabilă şi este contrară intereselor Romei, a declarat, marţi seară, la Bruxelles, ministrul italian al afacerilor europene Enzo Moavero, după reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), transmite France Presse.
Economica.net - mar, 20 nov. 2012, 21:32
Buget UE: Italia este gata să îşi folosească dreptul de veto, pentru a-şi apăra interesele

”Italia este pregătită să facă uz de dreptul său de veto dacă acordul este dezechilibrat şi contrar intereselor cetăţenilor italieni. Impresia noastră de astăzi este una negativă şi ne conduce către refuzarea unui acord. Nu vom putea accepta un acord care nu corespunde principiilor echităţii şi solidarităţii”, a spus Moavero, după reuniunea CAG.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, le va prezenta joi seară liderilor statelor membre UE, reuniţi în cadru extraordinar la Bruxelles, o nouă propunere privind bugetul UE pentru 2014-2020.

Săptămâna trecută, Van Rompuy a propus reducerea cu 75 de miliarde de euro a cheltuielilor de 1.033 miliarde de euro pentru bugetul european pe perioada 2014-2020. El doreşte reducerea cu 29,5 miliarde de euro a cheltuielilor pentru politica de coeziune, destinate celor mai sărace regiuni din UE, şi cu 25,5 miliarde de euro a ajutoarelor pentru politica agricolă comună (PAC), dintre care 22 miliarde din subvenţiile pentru agricultori.

Alte 11,7 miliarde de euro ar urma să fie luate din fondurile pentru politicile de creare de locuri de muncă şi creştere economică.

 

Te-ar mai putea interesa și
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, vocea și clipurile tale, noua monedă de schimb”
CapCut impune noi termeni de utilizare. Ce ascunde practic acum aplicația gratuită și cum vor fi afectați românii. “Fața, ...
În era aplicațiilor gratuite, moneda de schimb suntem noi înșine. O minimă lectură a termenilor devine un gest elementar de igienă digitală....
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Casele din paiantă și lemn domină peisajul sărăciei energetice extreme în România – raport ORSE
Eficiența energetică scăzută a clădirilor este un factor-cheie al sărăciei energetice din România, iar gospodăriile ...
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice pentru investiții în regenerabile
Ministerul Energiei acordă finanțări noi în valoare totală de peste 62,5 milioane de lei către 29 de entități publice ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, noi contracte de finanţare în valoare totală de 62,54 de milioane ...
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda și-a închis ultima termocentrală pe cărbune. Urmează Italia și Spania
Irlanda a pus capăt producţiei de energie electrică în termocentrale pe cărbune, iar Spania şi Italia urmează să ...