Bugetele CFR SA şi SN CFR Călători SA, aprobate de Guvern

Economica.net
27 04. 2016
tren_cfr_aglomeratie_gara_de_nord_77232000

Bugetul pe anul în curs al CN Căi Ferate CFR – SA, aprobat de Guvern şi elaborat pe baza Planului de administrare al companiei, are ca principal obiectiv ‘creşterea performanţelor economice în condiţiile întăririi disciplinei financiare.

‘Veniturile totale ale companiei sunt estimate pentru acest an la 4.212 milioane lei (în creştere cu 12,06% faţă de preliminatul anului 2015), la acelaşi nivel cu cheltuielile totale, ceea ce va conduce la încheierea exerciţiului financiar al anului 2016 cu un rezultat brut echilibrat. Compania are alocată pentru investiţii suma de 2.508,6 milioane de lei, din care 141,3 milioane lei din surse proprii, iar diferenţa alocaţii bugetare şi fonduri nerambursabile. În 2016 se constată o creştere faţă de 2015 cu 36,14% a sumelor alocate pentru investiţii’, anunţă Guvernul.

De asemenea, bugetul aprobat estimează cheltuielile cu personalul la 1.011,7 milioane lei, din care cheltuielile cu salariile la 745,1 milioane lei, respectiv cu 10,55% mai mult decât cele realizate de CFR SA anul trecut.

În 2016, compania va avea 22.256 de salariaţi, în condiţiile în care la finalul anului trecut numărul de salariaţi era de 22.156 şi, începând cu 1 mai, vor mai fi angajate încă 100 de persoane.

‘Datoriile totale ale CFR SA vor continua să scadă în 2016 faţă de anul trecut cu 15%, în condiţiile în care şi în 2015 au scăzut cu 14,82% comparativ cu 2014. De asemenea, plăţile restante se vor diminua în 2016 cu 15% faţă de nivelul aprobat pentru exerciţiul financiar 2015’, mai precizează comunicatul citat.

Tot miercuri, Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR – Călători.

Veniturile totale ale companiei sunt estimate pentru acest an la 2.232,5 milioane lei, iar cheltuielile totale la 2.231,2 milioane lei, înregistrându-se astfel un profit brut în sumă de 1,235 milioane lei, anunţă Executivul.

Subvenţia pentru transportul feroviar de călători comunicată de Ministerul Transporturilor pentru anul 2016 este de 1.224,3 milioane lei.

‘Compania are alocată pentru investiţii suma de 76,94 milioane de lei, fonduri din care vor fi finanţate proiecte de modernizare a transportului feroviar de călători, respectiv achiziţionarea de rame electrice sau trenuri electrice noi, de vagoane şi locomotive’, se arată în comunicatul Guvernului.

Aceeaşi sursă anunţă cheltuieli cu personalul estimate pentru acest an la 679,89 milioane lei, din această sumă, fondul de salarii reprezentând 505 milioane de lei.

Plăţile restante se vor diminua în 2016 cu 15% faţă de nivelul aprobat pentru exerciţiul financiar 2015, respectiv de la 210 milioane lei la 178,5 milioane lei, iar creanţele restante sunt estimate la 60 milioane lei, mai anunţă Executivul.