Bugetele Ministerului Economiei, Curţii Constituţionale, Senatului şi Camerei Deputaţilor, aprobate

Comisiile pentru buget-finanţe ale Parlamentului au aprobat sâmbătă bugetele Ministerului Economiei, Senatului, Camere deputaţilor şi Curţii Constituţionale pentru 2016. 
Economica.net - sâm, 12 dec. 2015, 14:09
Bugetele Ministerului Economiei, Curţii Constituţionale, Senatului şi Camerei Deputaţilor, aprobate

Bugetul pe anul 2016 al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a fost aprobat cu un amendament. 

Amendamentul propus de către deputatul Andreea Paul şi votat, în cele din urmă, se referă al alocarea unei sume de 1,7 milioane lei pentru susţinerea micro-întreprinderilor şi a tinerilor întreprinzători.

‘Avem o sumă alocată de la bugetul de stat pentru 2016 de 554 milioane lei, cu un total de 632 milioane de lei, diferenţa (fiind – n.r.) reprezentată de o alocare de la Fondul de Mediu de 78 de milioane pentru conservări şi închideri de mine. (…)Bugetul ministerului este mai mare decât cel de anul trecut. El înglobează şi revenirea de la Ministerul Energiei a sectorului IMM-urilor. Dacă sunt bani mai mulţi, ar fi bine să dăm bani mai mulţi pentru IMM-uri. Există şi trebuie să lucrăm foarte mult în domeniul clusterelor. Există o strategie de competitivitate. Vrem să încercăm să producem pentru România. Începem să fim foarte buni în IT&C, în centre de servicii, a nu se înţelege aici idee de call center. Cred că am neglijat în ultimii ani energia verde. Putem să facem o sumedenie de lucruri din deşeuri’, a afirmat, în cadrul dezbaterilor din comisiile reunite, Costin Borc, ministrul Economiei.

Acesta a adăugat că pentru programe a fost alocată suma de 370 de milioane lei, adăugând că se are în vedere încurajarea tinerilor întreprinzători şi a femeilor manager, precum şi a IMM-urilor din mediul rural.

‘Avem capitole bugetate pentru programe într-un total de 370 de milioane, dintre care avem un program de stimulare a exporturilor de 45 de milioane, un program naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri, de şapte milioane, un program de susţinerea meşteşugurilor şi artizanatelor de 890.000, o continuare a programului pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor, de jumătate de milion, trei milioane pentru târgul de IMM-uri, jumătate de milion pentru dezvoltarea culturii antreprenorială a femeilor manager, 17 milioane pentru tinerii antreprenori, 21 de milioane pentru un program de dezvoltare a serviciilor de piaţă tot în domeniul IMM-urilor, 21 milioane pentru micro-întreprinderi aparţinând întreprinzătorilor tineri, un program naţional de micro-industrializare, în total de 60 de milioane şi încă 25 de milioane pentru IMM-uri în mediul rural”, a explicat ministrul.

Oficialul a menţionat că, în cazul Oltchim, rezultatele arată ceva mai bine decât în anii anteriori şi că este nevoie de un proces profesionist pentru a înţelege modalitatea prin care se pot face anumiţi paşi.

‘La Oltchim, dorim să facem un proces profesionist şi să înţeleg ce avem, care sunt soluţiile, în ce fel se face vânzarea. Trebuie să înţelegem mai bine acest proces. Oltchimul arată, astăzi, ceva mai bine în rezultate decât în urmă cu ceva vreme’, a spus ministrul Economiei.

Bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2016 în valoare de 340.772.000 lei, a fost aprobat. 

Comisiile parlamentare au aprobat bugetul cu menţiunea ca sumele prevăzute pentru creditele bugetare să fie repartizate în prima jumătate a anului pentru a fi plătite salariile.

Potrivit proiectului de buget, la capitolul cheltuieli de personal este prevăzută suma de 235.062 mii lei. Numărul posturilor finanţate de la buget este de 1.895, din care 412 sunt funcţii de demnitate publică alese, 695 funcţii publice contractuale, iar 110 posturi au fost prevăzute pentru activităţile finanţate din venituri proprii.

Pentru bunuri şi servicii deputaţii au prevăzută o sumă de 67.084.000 lei şi 38.056.000 lei, sumă necesară pentru activităţi nefinanciare, între care, pentru lucrări de construcţii – 884.000 lei, pentru dotări – 7.905.000 lei, pentru reparaţii capitale – 27.887.000 lei

Bugetul Senatului pentru anul 2016 a fost aprobat, sâmbătă, fără amendamente,instituţia având astfel alocată o sumă de aproximativ 130 milioane de lei.

„Ne-am împotmolit în faptul că nu a existat o consultare între cei doi ordonatori (Senat şi Camera Deputaţilor – n.r.) şi Ministerul de Finanţe, aşa cum ne obligă Legea finanţelor publice. Acest lucru s-a petrecut în pauza dintre orele 13,00 – 14,00. Concluzia acestor consultări este aceea că Ministerul de Finanţe recunoaşte fundamentarea pe care au făcut-o cele două Camere la propunerea de buget. Nu există altă soluţie decât să votăm propunerea aşa cum este transmisă şi cuprinsă în proiectul bugetului trimis de Guvern, cu angajamentul MFP că, în execuţie, va fi atent la modul în care se face trimestrializarea, astfel încât, în prima jumătate a anului, să nu existe sincope în finanţarea structurii de cheltuieli, iar la prima rectificare, pe evaluarea care se va face atunci, se vor asigura în completare resursele până la finalul anului”, a afirmat preşedintele Comisiei pentru buget a Camerei Deputaţilor, Viorel Ştefan.

Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, a declarat pentru Agerpres că suma de 36 de milioane de lei pe care instituţia o solicitase ca suplimentare urmează să fie alocată la rectificarea din vară.

Bugetul Curţii Constituţionale a României pe anul 2016, cu un amendament prin care se solicită derogarea de la legislaţie pentru achiziţionarea de maşini pentru judecători. Bugetul alocat Curţii Constituţionale pe anul 2016 este de 20.070 mii lei, mai mare cu 21,16% faţă de anul 2015.

La capitolul maşini, echipamente şi mijloace de transport este prevăzută suma de 2.652 mii lei, faţă de 214 mii lei în 2015.

„Avem maşini din 2004 – 2005, deci aici creşterea este puţin mai mare. În rest, avem cheltuieli ca şi în anii precedenţi, creşterea care apare la salarizare este datorată creşterilor salariale care au avut loc. Nu avem nimic de solicitat în plus faţă de ceea ce am solicitat şi ni s-a acordat”, a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...