Bugetul Apelor Române crește în acest an cu aproape 24% până la 1,9 miliarde de lei

Bugetul de venituri al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) pentru anul acesta este de 1,9 miliarde de lei, mai mare faţă de execuţia anului precedent cu peste 382 de milioane de lei, respectiv 23,94%, în urma majorării sumelor alocate de la bugetul de stat, informează Ministerul Mediului, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 15 feb. 2023, 19:35
Bugetul Apelor Române crește în acest an cu aproape 24% până la 1,9 miliarde de lei

Totodată, bugetul de cheltuieli însumează credite de angajament în valoare de 4,5 miliarde de lei, fiind mai mare cu 51,74% faţă de execuţia anului 2022, respectiv credite bugetare în valoare de 2,1 miliarde de lei, valoare mai mare cu 32,63% faţă de execuţia anului 2022.

Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al ANAR a fost aprobat miercuri în şedinţă de Guvern.

„Majorarea bugetului de venituri al ANAR în acest an cu peste 23% faţă de anul trecut este extrem de importantă, atât pentru derularea investiţiilor în managementul apei prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi pentru realizarea lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor. Aceste lucrări sunt esenţiale pentru asigurarea modernizării şi întreţinerii sistemului naţional de gospodărire a apelor, dar şi pentru implementarea corespunzătoare a Directivei-cadru privind apa şi a Directivei privind inundaţiile. Totodată, adaptarea la schimbările climatice şi reducerea riscului la inundaţii sunt priorităţile noastre permanente”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

În ceea ce priveşte proiectele finanţate prin PNRR, ANAR a propus un buget de peste 338 milioane lei. Printre investiţiile prevăzute în acest buget se numără reconfigurarea actualului mecanism economic al Administraţiei, în vederea asigurării modernizării şi întreţinerii sistemului de gospodărire a apei, precum şi a implementării corespunzătoare a Directivei Cadru Apă şi a Directivei Inundaţii.

De asemenea, vor fi achiziţionate servicii de proiectare pentru adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea şi digitalizarea echipamentelor de evacuare şi stocare a apei la acumulări existente pentru asigurarea debitului ecologic şi creşterea siguranţei alimentării cu apă a populaţiei şi reducerea riscului la inundaţii.

Totodată, administraţiile bazinale vor fi dotate adecvat pentru monitorizarea infrastructurii, prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, iar obstacolele din cursurile de apă vor fi eliminate în scopul facilitării refacerii conectivităţii habitatelor şi speciilor dependente de apă.

Bugetul ANAR aprobat miercuri prevede şi implementarea a 3.000 km trasee cicloturistice amplasate pe digurile de apărare la inundaţii.

Din programul alocat pentru anul 2023 al ANAR, obiectivele de investiţii finanţate vizează atât lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, cât şi lucrări de protecţie a mediului, se precizează în comunicat. Printre lucrările de protecţie împotriva inundaţiilor care vor fi realizate în acest an se numără: amenajarea râului Gilort în zona localităţii Novaci, judeţul Dolj, reabilitarea conductei de aducţiune priza de apă Câmpul lui Neag-Baraj Valea de Peşti, judeţul Hunedoara, amenajarea râului Trotuş şi afluenţi pe tronsonul Ghimeş – Urecheşti, judeţul Bacău, punerea în siguranţă şi reabilitarea amenajărilor de la nodul hidrotehnic Stânca Costeşti, punerea în siguranţă a acumulării Pârcovaci pe râul Bahlui, judeţul Iaşi.

În ceea ce priveşte lucrările de protecţie a mediului estimate a fi finalizate în acest an, acestea au în vedere montarea de echipamente pentru îndepărtarea plutitorilor pe cursurile de apă din B.H. Crişuri, precum şi realizarea unor secţiuni de intervenţie la plutitori pe cursurile de apă administrate de A.B.A. Someş – Tisa.

Te-ar mai putea interesa și
Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze naturale către Bulgaria până pe 11 ianuarie
Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze naturale către Bulgaria până pe 11 ianuarie
Compania bulgară de distribuţie a gazelor Bulgargaz EAD a fost înştiinţată de faptul că Azerbaidjanul a suspendat livrările de gaze contractate spre Bulgaria, începând din data de 7......
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud ar putea fi gata în mai. De la Craiova la Constanța pe drum de mare viteză la vară?
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud ar putea fi gata în mai. De la Craiova la Constanța pe drum de mare viteză la ...
Lotul 3 Sud Bragadiru - Joița (17,96 km) din Autostrada Bucureștiului A0 ar putea fi finalizat cel târziu în luna mai, ...
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele trimise de PMB au mari probleme de eligibilitate
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele ...
Contractele de finanţare cu ELCEN au fost semnate în decembrie 2024, însă compania nu poate înainta cu aceste proiecte ...
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut în mod accelerat în luna decembrie 2024, iar rata ...