Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost avizat favorabil, fără amendamente
Toate cele 34 de amendamente la proiect, majoritatea propuse de opoziţie, au fost respinse, astfel că proiectul a fost avizat în forma propusă de Guvern.
Comisiile parlamentare au avizat anterior, tot în forma propusă de Executiv, şi proiectul bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
Proiectul bugetului MMFPSPV pe 2013 a primit 34 de voturi „pentru” şi 11 „împotrivă”, înregistrându-se şi două abţineri.
Niciunul dintre cele 51 de amendamente la proiect, majoritatea propuse de PDL şi PPDD, nu a fost aprobat.
Bugetul pe 2013 propus pentru Ministerul Muncii este de 30,444 miliarde lei, cu 1,92% mai mic decât execuţia bugetară pe anul trecut, potrivit proiectului de buget pe 2013, dat publicităţii în 21 ianuarie de Ministerul Finanţelor.
Cheltuielile de personal ale instituţiei vor creşte cu 11,19% faţă de 2012, la 214,176 milioane lei, iar cele cu bunurile şi serviciile vor fi majorate cu 19,61%, ajungând la 179,619 milioane lei.
Cheltuielile salariale în bani sunt estimate la 167,9 milioane lei, cu 11,23% mai mult decât anul trecut, în timp ce la capitolul „Bunuri şi servicii” sunt prevăzute majorări la aproape toate cheltuielile, printre care cele pentru furnituri de birou, materiale pentru curăţenie, transport, reparaţii curente, consultanţă şi expertiză, pregătire profesională, reclamă şi publicitate.
Pentru asistenţă socială, vor fi cheltuiţi anul acesta 13,5 miliarde de lei, cu 3,95% mai mult decât anul trecut.
Cheltuielile pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile vor scădea cu 66,79%, ajungând la 325,64 de milioane de lei, de la 980,497 de milioane de lei, cât au fost anul trecut, în timp ce cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă cresc cu 229,04%, de la 23,9 milioane de lei în 2012, la 78,7 milioane de lei.