Bugetul Italiei: Mâna Comisiei Europene rămâne întinsă – Moscovici

Comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a dat asigurări marţi că mâna Comisiei Europene rămâne întinsă pentru Italia, după ce guvernul de la Roma s-a arăta dispus să-şi modifice bugetul pentru 2019, pentru a evita un conflict cu Bruxellesul, informează AFP.
Economica.net - mar, 27 nov. 2018, 09:21
Bugetul Italiei: Mâna Comisiei Europene rămâne întinsă - Moscovici

„Mâna rămâne întinsă”, a afirmat comisarul european în timpul unei conferinţe de presă la Paris, incluzând bugetul italian printre „incertitudinile” ce planează asupra creşterii economice, alături de tensiunile comerciale şi de Brexit.

„Comisia rămâne deschisă dialogului, pentru că trebuie găsită o soluţie într-un cadru comun. Iar acest cadru comun este zona euro”, ale cărei „reguli nu sunt nici rigide, nici stupide, ele sunt flexibile”, a afirmat Moscovici.

„Schimbări (în bugetul Italiei) sunt posibile şi sunt necesare”, a mai insistat Moscovici, într-o aluzie implicită la declaraţiile făcute cu o zi înainte de vicepremierul italian Luigi Di Maio, care s-a declarat deschis unui deficit mai puţin crescut în proiectul său de buget.

Miercurea trecută, Comisia Europeană a respins bugetul Italiei pe 2019 deoarece contravine reglementărilor fiscale ale UE. Tot în acea zi, Comisia Europeană a lansat o procedură pentru deficit excesiv împotriva Italiei. Procedura poate duce în final la sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro.

Principala îngrijorare a Bruxellesului este programul anti-austeritate demarat de noua coaliţie populistă formată din Liga (extremă dreapta) şi Mişcarea 5 stele (M5S, antisistem). Aceasta mizează pe un deficit bugetar de 2,4% din PIB în 2019, faţă de 0,8% din PIB cât preconiza precedentul guvern. Prin acest derapaj bugetar, coaliţia la putere vrea să îşi pună în practică promisiunile electorale (ieşire la pensie mai uşoară, un venit suplimentar pentru persoanele defavorizate) şi să dea un impuls creşterii economice printr-o cerere solidă şi mai multe investiţii.

Italia se confruntă cu o datorie publică de 2.300 miliarde euro, echivalentul a 131% din Produsul Intern Brut. În plus, prognozele de creştere ale Guvernului Italiei sunt considerate mult prea optimiste (1,5% în 2019 faţă de 1% cât estimează majoritatea observatorilor, printre care şi Fondul Monetar Internaţional), ceea ce ar putea creşte şi mai mult deficitul.

Te-ar mai putea interesa și
Regiuni izolate din Groenlanda, afectate de pana  masivă de curent din Spania
Regiuni izolate din Groenlanda, afectate de pana masivă de curent din Spania
Regiunile izolate din Groenlanda au pierdut accesul la servicii prin satelit esențiale, inclusiv internet și telefonie, a anunțat luni grupul de telecomunicații al insulei arctice, care va......
Povestea șomajului românesc e mai încurcată decât pare
Povestea șomajului românesc e mai încurcată decât pare
În 2024, potențialul neexploatat al forței de muncă din România a fost de 762.000 de persoane, dintre care 87.500 erau ...
ANAF suspectează posibile nereguli fiscale în sectorul medical
ANAF suspectează posibile nereguli fiscale în sectorul medical
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat la 28 aprilie lansarea unui amplu program de conformare fiscală, ...
Noul sistem de rachete Patriot. MApN anunţă că fi achiziţionat cu fonduri externe nerambursabile
Noul sistem de rachete Patriot. MApN anunţă că fi achiziţionat cu fonduri externe nerambursabile
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale salută decizia Departamentului de Stat al SUA de a aproba vânzarea către ...