Bugetul MDRT a fost suplimentat cu 25 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost suplimentat cu 25 de milioane de lei pentru plata subvenţiilor în sistemul de economisire-creditare pentru locuinţe.
Economica.net - joi, 12 apr. 2012, 09:09
Bugetul MDRT a fost suplimentat cu 25 de milioane de lei

Potrivit unui comunicat al MDRT, remis joi AGERPRES, Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri suplimentarea bugetului MDRT din Fondul de rezervă bugetară pentru plata obligaţiilor restante către instituţiile financiar-bancare care încheie contracte de economisire-creditare în sistem colectiv cu persoanele fizice cu cetăţenia română şi cu domiciliul stabil în România.

Cele 25 de milioane de lei reprezintă suplimentarea bugetului de 12 milioane de lei acordat iniţial prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011.

„Vorbim despre o formă de ajutor care, pe lângă sprijinul financiar propriu-zis, are şi un important rol educativ, de încurajare a economisirii în depozite bancare. Am implementat cu succes în România un mecanism de economisire-creditare care şi-a dovedit utilitatea în multe ţări europene. Numărul mare de solicitări ne arată că românii sunt chibzuiţi, sunt gospodari, şi că fac economii pentru investiţii importante, cum sunt cele din domeniul locativ. De aceea, susţin întru-totul acest program şi mă voi asigura că sunt prevăzute toate alocările financiare necesare, în continuare, pentru încurajarea acestui tip de economisire”, a declarat Cristian Petrescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Programul privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, destinat persoanelor fizice, se derulează începând cu anul 2004. Persoanele fizice beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza unui contract de economisire-creditare încheiat cu o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ, conform prevederilor din OUG nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit MDRT, valoarea primei de stat se stabileşte la 25% din suma economisită de beneficiar, în anul de economisire, şi nu poate depăşi echivalentul în lei al 250 de euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicată de Banca Naţională a României pentru ultima zi lucrătoare a anului de economisire.

Beneficiarii programului pot utiliza suma economisită, precum şi prima acordată de la bugetul de stat în scop locativ (de exemplu: construcţia de locuinţe noi, extinderea, modernizarea, reabilitarea sau consolidarea locuinţelor etc.).

În anul 2011, fondurile solicitate de băncile care activează în program, pentru plata primei de stat aferentă anului 2010, au fost în valoare de 81,623 milioane lei, pentru cele peste 180.000 de contracte de economisire-creditare solicitate la plată. Dintre acestea, până la finalul anului 2011 s-au plătit 40,284 milioane de lei.

În anul 2012, fondurile alocate Programului de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011 au fost de 12 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ryanair cere restituirea majorărilor salariale unor însoțitori de zbor din Spania
Ryanair cere restituirea majorărilor salariale unor însoțitori de zbor din Spania
Compania aeriană irlandeză Ryanair a cerut unor însoţitori de bord din Spania să restituie mii de euro reprezentând majorări salariale acordate începând cu anul trecut, după ce un acord......
Miniștrii apărării și de externe europeni se vor întâlni azi pentru a discuta ajutorul militar pentru Ucraina și situația din Orientul Mijlocii
Miniștrii apărării și de externe europeni se vor întâlni azi pentru a discuta ajutorul militar pentru Ucraina și situația ...
Miniștrii apărării și miniștrii de externe din statele membre UE se vor întâlni marți, la Bruxelles, în două reuniuni ...
Formularul de contravenție fiscală a fost modificat de ANAF
Formularul de contravenție fiscală a fost modificat de ANAF
În noul formular de contravenție aprobat de ANAF se precizează mai clar că amenda poate fi achitată în 15 zile, nu ...
Hyundai face o fabrică în Arabia Saudită, care va face 800.000 de mașini noi de la anul
Hyundai face o fabrică în Arabia Saudită, care va face 800.000 de mașini noi de la anul
Arabia Saudită, o piață unde se vând anual peste 800.000 de mașini noi, va intra în rândul țărilor producătoare ...