Bugetul Ministerului Transporturilor, suplimentat cu 1,6 milioane de lei

 Bugetul Ministerului Transporturilor a fost suplimentat marţi cu 1,667 milioane de lei din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, oferindu-se fondurile necesare pentru constituirea unei entităţi comerciale româno-bulgare pentru exploatarea noului pod mixt - rutier şi feroviar - peste Dunăre între oraşele Calafat şi Vidin.
Economica.net - mar, 04 iun. 2013, 19:22
Bugetul Ministerului Transporturilor, suplimentat cu 1,6 milioane de lei

Guvernul a aprobat, în acest sens, o Hotărâre care stabileşte că entitatea comercială mixtă trebuie înfiinţată de cele două state înaintea finalizării investiţiei comune, astfel încât la darea în exploatare a acesteia entitatea să fie deja organizată – să aibă capital social, sediu, angajaţi, utilităţi, informează Biroul de presă al Guvernului.

Conform articolului 11 din Acordul Cadru, ‘Romania va deveni proprietarul acelei părţi de pod situate între malul românesc al fluviului şi mijlocul podului între cele două maluri’, iar ‘Republica Bulgaria va deveni proprietarul acelei părţi de pod între malul bulgăresc al fluviului şi mijlocul podului între cele două maluri’.

Partea din pod care îi revine României va face parte din domeniul public al statului român şi se va concesiona noii structuri de management a obiectivului prin excepţie de la prevederile OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică aprobată cu modificări prin Legea 22/2007.

Partea din obiectiv care face parte din domeniul public al statului român nu i se încredinţează prin contract de concesiune Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., ci unei societăţi comerciale mixte ce urmează a se înfiinţa şi funcţiona potrivit legii bulgare.

Structura de management va funcţiona ca o societate comercială cu capital integral al ambelor state cu surse de finanţare de la bugetele celor două state pentru buna funcţionare a acesteia până la punerea în funcţiune a Obiectivului ‘Pod peste Dunăre la Calafat-Vidin’ şi apoi va funcţiona cu surse proprii.

Aceasta va desfăşura activităţi de exploatare şi întreţinere a infrastructurii Podului propriu-zis, a infrastructurii rutiere de pe pod şi a infrastructurii rutiere conexe de pe teritoriul celor doua state. De asemenea, va exploata şi întreţine domeniul public al statului.

Capitalul social al societăţii, care include şi capitalul social pentru funcţionarea societăţii până la darea în funcţiune a obiectivului ‘Pod peste Dunăre la Calafat-Vidin’, va fi constituit din sumele alocate în mod egal de la bugetele celor două state.

Bugetul de funcţionare preconizat de la înfiinţare pentru primul an este estimat la 765.000 euro, partea Romaniei de participare fiind de 382.500 euro (1.667 mii lei calculat la data de 01.03.2013).

Parlamentul bulgar a ratificat pe 30 mai cu unanimitate de voturi, Legea de ratificare a Acordului dintre Guvernul României şi cel al Bulgariei referitor la constituirea unei societăţi româno-bulgare pentru exploatarea podului Calafat-Vidin.

Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entităţi comerciale mixte pentru exploatarea noului pod peste Dunăre, între oraşele Calafat (România) şi Vidin (Republica Bulgaria) a fost semnat la Sofia la 28 februarie 2013. Acordul a fost ratificat de Parlamentul României, iar legea referitoare la ratificare a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

Podul Calafat-Vidin are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.

Ceremonia de inaugurare a podului este programată pentru 14 iunie.

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...